Vara se termină cu temperaturi mai scăzute decât cele obișnuite și cu ploi puține în nordul țării. Toamna vine cu temperaturi obișnuite pentru luna septembrie.
Vremea în perioada 24 – 31 august
În ultima săptămână din luna august, 24 – 31 august, valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice acestei perioade în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, dar și ușor mai ridicate, local, în sud-est, iar în restul teritoriului vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
Regimul pluviometric va fi excedentar în jumătatea nordică a țării, dar mai ales în extremitatea de nord a acesteia. În regiunile sudice cantitățile de preciptații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, posibil ușor mai ridicate, local, în sud-vest.
Vremea în perioada 31 august – 7 septembrie
În perioada 31 august – 7 septembrie, temperatura aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această săptămână în toate regiunile, posibil ușor mai coborâte în nord-vest, dar și ușor mai ridicate în sud-est.
Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi excedentare în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.
Vremea în perioada 7 – 14 septembrie
În săptămâna 7 – 14 septembrie, temperaturile medii ale aerului se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână la nivelul întregii țări, posibil ușor mai ridicate în regiunile sudice și sud-estice.
Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
Vremea în perioada 14 – 21 septembrie
În perioada 14 – 21 septembrie, mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice acestei perioade, în toate regiunile.
Cantitățile de precipitații vor fi ușor deficitare în jumătatea nordică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.