Prognoza ANM pentru perioada 2 - 15 martie. Cum va fi vremea în săptămânile următoare

Data actualizării: Data publicării:
Reflection in a puddle
Foto: Guliver/Getty Images

Vremea în următoarele două săptămâni, 2 - 15 martie, va fi oscilantă, iar temperaturile maxime vor fi în general ridicate, în timp ce precipitaţiile moderate cantitativ se vor semnala aproape zilnic în majoritatea regiunilor, potrivit prognozei ANM.

În Banat, în primele două zile din intervalul celor două săptămâni, vremea se va încălzi, devenind deosebit de caldă, cu temperaturi diurne ce vor atinge, în medie, 16 - 18 grade, apoi se va răci semnificativ, astfel încât media maximelor va ajunge la 8 - 9 grade spre finalul primei săptămâni. Începând din 8 martie, vremea se va încălzi uşor şi treptat, iar media maximelor se va situa între 11 şi 13 grade. Regimul termic nocturn se va menţine ridicat, concretizat prin valori medii de 2 - 4 grade, mai mari spre 7 - 8 grade până pe 4 martie. Precipitaţiile, predominant ploi, se vor semnala aproape zilnic şi vor fi moderate cantitativ în intervalul 3 - 5 martie.

În Crişana, luni şi marţi, vremea va deveni deosebit de caldă, cu temperaturi diurne ce vor atinge, în medie, 18 - 19 grade. Ulterior, regimul termic se va diminua semnificativ, astfel încât media maximelor va ajunge la 7 - 8 grade spre finalul primei săptămâni. Din 8 martie, vremea se va încălzi uşor şi treptat, iar media maximelor se va situa între 10 şi 13 grade. Regimul termic nocturn se va menţine ridicat, concretizat prin valori medii de 1 - 3 grade şi de 6 - 7 grade, până pe 4 martie. Ploi se vor semnala aproape zilnic şi vor fi moderate cantitativ în intervalul 3 - 5 martie.

În Transilvania, în primele două zile ale intervalului de prognoză, vremea se va încălzi, iar temperaturile diurne vor atinge, în medie, 16 - 17 grade, după care se va răci semnificativ, până la 6 - 7 grade, spre finalul primei săptămâni. Începând din data de 8 martie, vremea se va încălzi uşor şi treptat, astfel încât media maximelor se va situa între 9 şi 12 grade. Regimul termic nocturn se va menţine ridicat, concretizat în această regiune prin valori medii apropiate de pragul de îngheţ, mai mari spre 3 - 4 grade până pe 4 martie. Precipitaţii sub formă de ploaie vor cădea aproape în fiecare zi şi local vor fi moderate cantitativ în intervalul 4 - 7 martie.

În Maramureş, vremea va deveni deosebit de caldă în zilele de 2 şi 3 martie, cu temperaturi diurne ce vor oscila, în medie, între 16 şi 17 grade. Ulterior, valorile termice vor scădea destul de mult, astfel încât media maximelor va ajunge la 7 - 8 grade, spre finalul primei săptămâni. De duminică, 8 martie, vremea se va încălzi uşor şi treptat, iar media maximelor se va situa între 9 şi 12 grade. Regimul termic nocturn se va menţine ridicat, cu valori medii în jurul pragului de îngheţ şi mai mari, până spre 7 grade, în intervalul 2 - 4 martie. Precipitaţiile, predominant ploi, se vor semnala aproape zilnic, iar la nivel local vor fi moderate cantitativ, mai ales în intervalele 2 - 3 martie şi 4 - 6 martie.

În Moldova, valorile termice diurne vor creşte în primele trei zile, astfel încât media maximelor poate ajunge la 18 grade, în data de 4 martie. După această dată, temperatura va marca o scădere treptată, până la 7 - 8 grade, cât se va înregistra pe data de 7 martie, după care se va menţine la medii de 9 - 12 grade. Regimul termic nocturn se va caracteriza prin valori peste mediile multianuale specifice perioadei în mare parte din interval, cu minime ale căror medii vor fi cuprinse între 1 şi 3 grade, cu excepţia zilelor de 4 şi 5 martie, când minimele vor atinge medii de 5 - 7 grade. Regimul pluviometric va fi în general deficitar, cu o probabilitate mai mare de precipitaţii în unele zile din intervalul 6 - 9 martie.

În Dobrogea, valorile termice diurne vor fi mai ridicate în următoarele trei zile. Media maximelor va ajunge la 17 grade, iar după data de 4 martie temperatura din timpul zilei va marca o scădere treptată, ajungând la valori medii în jurul a 10 grade, pe 7 martie, după care se va menţine la medii de 10 - 12 grade. Regimul termic nocturn se va caracteriza, de asemenea, prin valori peste mediile multianuale specifice perioadei în mare parte din interval, cu minime ale căror medii vor fi între 1 şi 3 grade, mai puţin pe 4 şi 5 martie, când valorile de temperatură vor oscila între 5 - 7 grade. Regimul de precipitaţii se anunţă în general deficitar, cu o probabilitate mai mare în unele zile din intervalul 5 - 9 martie.

În Muntenia, pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, vremea se va menţine mai caldă decât în mod normal în luna martie, deosebit de caldă până pe 4 martie, cu medii ale temperaturii maxime de 17 - 19 grade. Începând din data de 5 martie, temperatura maximă va marca o scădere treptată, ajungând la valori medii în jurul a 11 grade pe 8 martie, după care se va menţine la medii de 11 - 13 grade. Regimul termic nocturn se va caracteriza prin valori peste mediile multianuale specifice perioadei în mare parte din interval, cu minime ale căror medii vor fi între 2 şi 4 grade, mai puţin în datele de 4 şi 5 martie, când minimele vor atinge medii de 6 - 8 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii, predominant ploi în general slabe, va fi mai ridicată în intervalele 4 - 5 martie şi în unele zile ale intervalului 6 - 9 martie.

În Oltenia, pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, vremea se va menţine mai caldă decât în mod normal în luna martie, deosebit de caldă până pe 4 martie, cu medii ale temperaturii maxime de 15 - 17 grade. Începând din data de 5 martie, temperatura maximă va marca o scădere treptată, ajungând la valori medii în jurul a 11 grade pe 8 martie, după care se va menţine la medii de 12 - 13 grade. Regimul termic nocturn se va caracteriza prin valori peste mediile multianuale specifice perioadei în mare parte din interval, cu minime ale căror medii vor fi între 1 şi 3 grade, exceptând datele de 3, 4 şi 5 martie, când minimele vor atinge medii de 5 - 7 grade. Precipitaţii sub formă de ploaie vor apărea mai ales în intervalul 3 - 5 martie, când local vor fi moderate cantitativ.

La munte, în primele trei zile din intervalul celor două săptămâni de prognoză, vremea va fi caldă, cu temperaturi diurne ce vor atinge, în medie, 6 - 9 grade, apoi se va răci semnificativ, astfel încât media maximelor va ajunge la zero grade spre finalul primei săptămâni. Începând din 9 martie, vremea se va încălzi uşor şi treptat, astfel încât media maximelor se va situa între 1 şi 4 grade. Totodată, regimul termic nocturn se va menţine ridicat pentru această regiune, concretizat prin valori medii ce vor oscila între -2 şi -5 grade şi spre 3 - 4 grade, până pe 4 martie. Temporar, vor fi precipitaţii mixte aproape zilnic, iar probabilitatea ca acestea să devină în general moderate cantitativ va fi mai mare în intervalul 3 - 6 martie.

Editor web: A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce consumi când mănânci pufuleți. Nimeni nu s-ar fi gândit la asta! Dragoș Pătraru: ”Ei conțin, de fapt...
Digi FM
Văduva lui Silviu Prigoană, primele declarații legate de copiii Adrianei Bahmuțeanu: Sunt foarte afectați. Nu...
Pro FM
Jennifer Lopez, doar într-un body decoltat și strălucitor, din nou pe scenă după divorțul de Ben Affleck. În...
Film Now
Connie Nielsen, solară la 59 de ani. Impresionantă la premiera "Gladiator II", la 24 de ani de când a jucat...
Adevarul
Putea fi salvat adolescentul care a murit așteptând o ambulanța? Chirurg pediatru: „Nu mai e de competența...
Newsweek
200.000 de pensionari vor încasa 2 pensii, în luna decembrie. Casa de Pensii spune motivul.
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
New Project
Orașul de mâine. Centrele urbane multifuncționale - un pas spre pierderea a cât mai puțin timp în trafic
Digi Animal World
Un pui de panda roşu a murit din cauza stresului provocat de focuri de artificii
Film Now
Jason Statham, poze rare cu frumoasa lui logodnică și cu cei doi copii. Vacanță de vis pe iaht, amintiri de...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului