Cum va fi vremea până pe 24 noiembrie, pe regiuni. Prognoză ANM pentru următoarele două săptămâni

Data actualizării: Data publicării:
om cu umbrelă în parc
Foto cu caracter ilustrativ: Shutterstock

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis luni prognoza meteo, pe regiuni, pentru următoarele două săptămâni, valabilă în intervalul 11 noiembrie – 24 noiembrie. Potrivit meteorologilor, vremea va fi rece în următoarele zile, urmând ca mai apoi să se încălzească treptat. 

Vremea în Banat

În perioada 11 – 16 noiembrie valorile termice se vor situa ușor sub normalul climatologic al perioadei, respectiv o medie regională a maximelor de 8 grade și minime ce vor oscila între -1 și 2 grade. Încălzirea estimată în perioada 17 – 20 noiembrie, va însemna pentru regimul diurn al temperaturilor o medie ce va atinge 12-13 grade, iar pentru minime, o medie de 4-5 grade. După 20 noiembrie se va răci ușor, până spre o medie zilnică a temperaturilor maxime de 10 grade și minime ce vor scădea la 1-2 grade. Ploi locale se vor semnala în 11, 12 și 14 noiembrie, iar cu o probabilitate destul de ridicată și în perioada 19 – 24 noiembrie.

Vremea în Crișana 

În perioada 11 – 16 noiembrie valorile termice se vor situa ușor sub normalul climatologic al perioadei, respectiv o medie regională a maximelor de 5-8 grade și minime în jurul a 0 grade. Vremea se va încălzit în perioada 17 – 20 noiembrie, când se va ajunge la o medie a temperaturilor maxime de 11-12 grade și minime în jurul a 4 grade. După 21 noiembrie se va răci ușor, până spre o medie zilnică a temperaturilor maxime de 8-9 grade și minime ce vor scădea la 1-2 grade, valori ce vor caracteriza un regim termic normal pentru această perioadă. În prima săptămână de prognoză, doar pe arii restrânse vor fi precipitații slabe, însă în perioada 19 – 24 noiembrie, probabilitatea pentru precipitații pe arii mai extinse va crește.

Vremea în Transilvania 

Până în 16 noiembrie, tendința temperaturilor maxime va fi de scădere ușoară, de la o medie regională de 7-8 grade în prima zi, până spre 5-6 grade. Vremea se va încălzi în perioada 17 – 20 noiembrie, când se va ajunge la o medie a temperaturilor maxime de 10 grade, însă după acest interval scăderea de temperatură va fi treptată până spre valori în jurul normelor, respectiv o medie a maximelor de 7-8 grade.

Media temperaturilor minime în mare parte din interval va fi în jurul a 0 grade, însă valori mai scăzute se pot înregistra în 17 noiembrie, când este estimată o medie de -4...-3 grade. Vor fi precipitații locale în perioada 11 – 13 noiembrie și în jurul datei de 15 noiembrie, iar cu o probabilitate în creștere și după 20 noiembrie.

Vremea în Maramureș 

În primele zile din interval, tendința temperaturilor maxime va fi de scădere ușoară, de la o medie regională de 9-10 grade în prima zi, până spre 4 grade în ziua de 13 noiembrie. Vremea se va încălzi ușor, îndeosebi în perioada 17 – 20 noiembrie, când se va ajunge la o medie a temperaturilor maxime de 10 grade, însă după acest interval scăderea de temperatură va fi treptată până spre valori în jurul normelor, respectiv o medie a maximelor de 7-8 grade.

Media temperaturilor minime va fi cuprinsă între -3 și 0 grade în prima săptămână și între 0 și 3 grade în a doua săptămână. În prima săptămână de prognoză, doar pe arii restrânse vor fi precipitații slabe, însă în perioada 20 – 24 noiembrie, probabilitatea pentru precipitații pe arii mai extinse va crește.

Vremea în Moldova

Media zilnică a temperaturilor maxime va fi de 5-7 grade în perioada 11 – 16 noiembrie și de 8-9 grade în restul intervalului. Temperaturile minime vor avea o medie de 1-2 grade în primele 4 nopți, va scădea la -2 - 0 grade în 16,17 și 18 noiembrie, iar din 19 și până în 24 noiembrie, cu mici variații, este estimată o medie a acestora de 1-3 grade.

În noaptea de marți spre miercuri (12/13 noiembrie) și miercuri 13 noiembrie temporar vor fi precipitații. Probabilitatea pentru precipitații urmează a fi mai ridicată și după 20 noiembrie.

Vremea în Dobrogea 

Vremea va fi rece în perioada 11 – 17 noiembrie, cu o medie zilnică a temperaturilor maxime ce nu va depăși 8-9 grade, iar temperaturile minime vor scădea treptat de la 4-6 grade în primele nopți, până spre 2 grade. O încălzire a vremii este posibilă după 18 noiembrie, când se pot atinge maxime de peste 12-13 grade și minime în jurul a 6 grade. Temporar vor fi precipitații în perioada 11 – 16 noiembrie, iar cantitățile de apă pot fi însemnate. Sunt posibile precipitații, cu o probabilitate în creștere și după 20 noiembrie.

Vremea în Muntenia 

Vremea va fi rece în prima săptămână, cu o medie zilnică a temperaturilor maxime de numai 5-8 grade. Începând cu 18 noiembrie valorile termice diurne vor fi în creștere, spre o medie în jurul a 12 grade. Temperaturile minime vor avea o medie de 2-3 grade în primele nopți, va scădea la -2...0 grade în 16, 17 și 18 noiembrie, iar din 19 și până în 24 noiembrie, cu mici variații, este estimată o medie a acestora de 1-4 grade.

Temporar vor fi precipitații în prima săptămână, iar izolat cantitățile de apă vor fi însemnate. Sunt posibile precipitații, cu o probabilitate în creștere și după 20 noiembrie.

Vremea în Oltenia 

Vremea va fi rece în perioada 11 – 16 noiembrie, cu temperaturi maxime în medie de numai 5-8 grade. Începând cu 18 noiembrie valorile termice diurne vor avea o tendință de creștere treptată, astfel caracteristice vor fi temperaturile în jurul a 12 grade.

Temperaturile minime vor avea o medie de 2-3 grade în primele nopți, va scădea la -2...0 grade în 16, 17 și 18 noiembrie, iar din 19 și până în 24 noiembrie, cu mici variații, este estimată o medie a
acestora de 1-3 grade.

Temporar vor fi precipitații pe arii relativ extinse în 11, 12 noiembrie, când și cantitățile de apă vor fi însemnate. Sunt posibile precipitații și în jurul datei de 15 noiembrie, iar cu o probabilitate în creștere și după 20 noiembrie.

Vremea la munte 

În perioada 11 – 16 noiembrie valorile termice se vor situa sub normalul climatologic al perioadei, respectiv o medie a temperaturilor maxime pentru întreaga zonă montană în jurul a 0 grade și minime în general de -6...-4 grade.

După acest interval, temperatura va fi în creștere, în special în zilele de 17, 18 și 19 noiembrie, când media temperaturilor maxime va ajunge la 5-6 grade, iar a celor minime la 0 - 1 grad. Temporar vor fi precipitații în perioada 11 – 15 noiembrie și după 19 noiembrie. În restul intervalului precipitațiile vor fi nesemnificative și pe arii restrânse.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri