Prognoza ANM pe următoarele două săptămâni. Când vor apărea ploile

Data publicării:
toamna cismigiu bucuresti
Foto: Profimedia Images

Perioada următoarelor două săptămâni (2 - 15 octombrie) va fi caracterizată de un regim termic oscilant, cu valori termice maxime de la 19 la 28 de grade, respectiv minime ce vor coborî în unele regiuni chiar şi până la două grade Celsius, relevă caracteristicile meteorologice, publicate luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Ploile vor apărea doar trecător şi vor fi slabe cantitativ, transmite Agerpres. 

În Banat, în primele zile ale lunii octombrie, vremea se va încălzi, iar cele mai ridicate temperaturi se vor înregistra în data de 4 octombrie, când media maximelor termice va fi de 25 - 27 de grade, iar cea a minimelor se va situa în jurul a 11 grade. Va urma un proces de răcorire treptată până la mijlocul intervalului de prognoză, când maximele vor atinge în medie 21 - 23 de grade, iar minimele de 7 - 9 grade. Ulterior, media valorilor de temperatură maximă vor avea variaţii între 21 şi 26 de grade, iar cele de temperatură minimă între 8 şi 11 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată după data de 11 octombrie. 

În Crişana, vremea va fi în încălzire până în data de 4 octombrie când media maximelor termice va fi de 24 - 25 de grade, timp în care minimele vor atinge 10 - 11 grade. În următoarele trei zile, vremea se va răcori şi temperaturile vor coborî cu aproximativ patru grade, apoi media temperaturilor maxime va avea variaţii, în general, între 20 şi 25 de grade, în timp minimele vor oscila între 6 şi 11 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată după data de 11 octombrie. 

În Transilvania, până în data de 4 octombrie, vremea se va încălzi, astfel că maximele termice vor ajunge să atingă, în medie, 24 de grade, iar minimele din dimineaţa următoare vor fi de 10 - 11 grade. Vor urma trei zile de răcorire, în medie cu cinci grade, apoi, până la finalul intervalului de prognoză vor fi variaţii ale mediei temperaturilor maxime între 19 şi 24 de grade, iar cea a minimelor între 5 şi 9 grade. Ploi slabe vor fi posibile doar trecător şi pe suprafeţe restrânse. 

În Maramureş, în primele zile ale lunii octombrie, vremea se va încălzi, iar cele mai ridicate temperaturi se vor înregistra în jurul datei de 4 octombrie, când media maximelor termice va fi de 23 - 24 de grade, iar cea a minimelor de 10 - 11 grade. Va urma un proces de răcorire treptată până vineri, 7 octombrie, când maximele vor atinge în medie 19 - 20 de grade, respectiv minime de 6 - 7 grade. Ulterior, media valorilor de temperatură maximă va avea variaţii între 19 şi 23 de grade, în timp ce minima va fi între 6 şi 10 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în jurul datei de 5 octombrie, precum şi după data de 11 octombrie. 

În Moldova, vremea se va încălzi până în data de 4 octombrie când media maximelor termice va fi de 26 - 27 de grade, iar cea a minimelor va atinge 12 - 13 grade. În următoarele trei zile, vremea se va răcori cu aproximativ cinci grade, apoi media temperaturilor maxime va avea variaţii, în general, între 19 şi 24 de grade, în timp ce minimele vor fi între 7 şi 11 grade. Ploi slabe vor fi posibile doar trecător şi pe suprafeţe restrânse. 

În Dobrogea, variaţiile de temperatură nu vor fi semnificative, în general, media maximelor termice se va situa între 21 şi 25 de grade. Minimele se vor încadra între 11 şi 15 grade, iar probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată după data de 12 octombrie. 

În Muntenia, media maximelor termice va fi în creştere până în data de 4 octombrie, când va atinge 27 - 28 de grade. În următoarele trei zile, temperaturile vor scădea şi se vor situa între 22 şi 24 de grade, apoi va avea variaţii în general între 23 şi 26 de grade. Media minimelor termice va avea valori între 8 şi 13 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în zilele de 5 şi 6 octombrie şi după data de 12 octombrie. 

În Oltenia, maximele termice vor fi în creştere în următoarele zile, când media lor se va situa în jurul valorii de 26 de grade. După această perioadă, regimul termic va fi în scădere şi, în medie, temperaturile vor atinge 22 - 23 de grade, iar ulterior vor avea variaţii în general între 21 şi 25 de grade. Media minimelor termice va fi între 7 şi 12 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată după data de 12 octombrie. 

La munte, media temperaturilor maxime va avea variaţii între 11 şi 16 grade, iar minimele vor oscila între 2 şi 7 grade. Trecător va ploua, dar, în general, pe arii restrânse şi slab cantitativ, cu o probabilitate mai mare în jurul zilei de 5 octombrie şi după data de 10 octombrie.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...