Meteo. Vremea va fi mai caldă decât normalul perioadei în mare parte a țării

Data publicării:
copaci infloriti primavara
Prognoza meteo pentru această primăvară. Foto: GettyImages

Zilele cu temperaturi scăzute sunt numărate. Maximele se vor apropia chiar şi de 20 de grade spre mijlocul săptămânii, aşa că stratul de zăpadă se va topi într-un ritm accelerat.

Luni, norii vor fi numeroşi în aproape toată ţara. Ploile, slabe cantitativ, vor fi prezente la început în sud şi sud-est, apoi, după apus, şi în centrul ţării.

Ninsorile şi lapoviţa vor prefera din nou spaţiul montan, iar intensficări ale vântului se vor semnala în Dobrogea, sudul Banatului şi la altitudini foarte mari. Maximele se vor situa între 2 şi 13 grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în nord-vest şi în sud-est.

În perioada următoare, valorile de temperatură vor începe să crească. Astfel, la mijlocul săptămânii, vremea va deveni chiar uşor mai caldă decât în mod obişnuit, în jumătatea sudică a teritoriului, cu maxime de 19 grade Celsius.

Câteva reprize de ploaie vor veni marți şi joi în regiunile vestice, nordice şi centrale, iar miercuri va picura trecător prin Transilvania, Moldova şi Maramureş. Precipitaţii sub formă de ninsoare vor cădea pe creste, unde şi vântul va rămâne activ.

La munte va fi încă o zi de iarnă. Ninsorile şi lapoviţa îşi vor face apariţia în majoritatea masivelor, iar vântul va spulbera zăpada, în special pe creste. Mercurul din termometre se va opri la 2 grade Celsius pe Valea Prahovei şi la Stâna de Vale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri