Cupolă de foc deasupra României. Ieri s-au resimțit 46 de grade la Herculane, azi va fi și mai cald

Data actualizării: Data publicării:
canicula romania
Cupola de foc deasupra României. Ieri au fost 46 de grade la Herculane, azi va fi și mai cald. FOTO: facebook Estimari meteo pe termen scurt si mediu

În România, sudul țării rămâne sub cod portocaliu de caniculă. Azi va fi însă și mai cald. Meteorologii anunță maxime de 40 de grade Celsius, după ce recordul zilei de ieri a fost de 38,4 grade Celsius în București. Cea mai mare temperatură resimțită a fost de 46 de grade, la Herculane. Experții spun că ar trebui să ne obișnuim cu episoadele de caniculă, însoțite de vijelii. Fenomenele extreme vor fi din ce în ce mai dese, astfel încât vor înlocui ceea ce acum numim „vreme normală”.

Marți dimineață, la ora 7.00, la Bechet, în Dolj, temperatura resimțită este de 26 de grade Celsius, iar la Timișoara - de 23 de grade. Ieri, cea mai mare temperatură resimțită a fost de 46 de grade, la Herculane.

„Din păcate, ar trebui să ne obișnuim cu această nouă realitate, cu temperaturi extreme și cu valuri de căldură. E o problemă foarte mare, dar în continuare sunt lucruri pe care le putem face. Nu suntem într-o situație în care să intrăm în panică. Se mai poate face ceva. Noi, la acest gen de temperatură, la aceste fluctuații, ne putem adapta în timp. Dar o creștere a temperaturii medii globale peste 1,5 grade Celsius, de acolo încep să apară problemele”, a spus specialistul. El a adăugat că mai avem o portiță pentru a evita această creștere, dar dacă nu se iau acțiuni concrete, „este posibil ca în câțiva ani, în 10 ani, să ajungem la această valoare”, a declarat la Digi24 Bogdan Antonescu - specialist în fenomene meteo extreme.

Cod portocaliu de caniculă

Valul de căldură va persista şi va fi caniculă pe parcursul zilei de marţi în mai mult de jumătate de ţară, iar în Oltenia şi în cea mai mare parte a Munteniei temperaturile maxime vor ajunge la 39 de grade.

Un Cod portocaliu vizează parţial judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa şi integral judeţele Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Teleorman, Olt, Dolj şi municipiul Bucureşti.

Temperaturile maxime vor atinge, în general, 38...39 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile minime se vor situa în general peste 20...22 de grade.

De asemenea, un Cod galben de caniculă vizează judeţe din sudul, sud-estul şi local vestul şi centrul teritoriului, unde temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 37 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile minime vor fi între 17 şi 22 de grade. 

Citește și: Atenționare MAE pentru românii care călătoresc în Italia: A fost emis cod roșu de caniculă. Temperaturile ajung la 47 de grade Celsius

Planeta se topește. În China au fost 52,2 grade. Italienii, avertizați să nu iasă din casă. Incendii devastatoare în Spania și Grecia
 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Comoara peste care a dat întâmplător un român cu detectorul de metale. Are 3000 de ani și este...
Digi FM
Calvarul trăit de o româncă în timpul relației cu un bărbat turc de religie musulmană: „Nu aveam voie să ies...
Pro FM
Dieta care îl ajută pe Sting să arate atât de bine la 73 de ani
Film Now
Zendaya, despre presiunea adusă de faimă: „Nu știu dacă o pot gestiona, am fost mereu un copil timid!” Cum...
Adevarul
Mâncarea care poate provoca cancer după o singură înghițitură. Semnalul de alarmă tras de medici
Newsweek
Ziua când pensia intră pe card în octombrie s-a schimbat. 2.300.000 pensionari sunt vizați
Digi FM
„Așa vrei să conduci și țara?” Mircea Geoană, viral pe TikTok, după ce a fost ironizat pentru aptitudinile de...
Digi World
Cel mai nepotrivit moment al zilei pentru a mânca, dacă vrei dinți sănătoși. Fereastra de două ore în care...
Digi Animal World
Ce a făcut un câine care a fost lăsat singur acasă. Imaginile surprinse de camera de supraveghere au devenit...
Film Now
Detaliul din Titanic pe care James Cameron l-a făcut public după mai bine de 20 de ani: “Uitați-vă cu atenție”
UTV
Au aparut imagini socante de la petrecerile lui P. Diddy. Rapperul a pus o femeie dezbracata pe masa, printre...