Este cod galben de caniculă, astăzi și mâine, în județele din sudul și din estul țării. Temperaturile vor fi cuprinse între 35 și 37 de grade, în timp ce în interiorul arcului Carpatic vor fi mai mici. La începutul săptămânii viitoare instabilitatea atmosferică se va accentua.
Meteorologul Meda Andrei, Administrația Națională de Meteorologie: Astăzi și mâine este în continuare foarte cald în partea de sud și de est a țării. Acolo va fi valabil un cod galben pentru val de căldură, disconfort termic accentuat și caniculă.
Temperaturile vor fi cuprinse, în general, între 35 și 37 de grade, în timp ce în interiorul arcului Carpatic temperaturile vor fi puțin mai mici. De asemenea, și disconfortul termic ceva mai redus, însă nu înseamnă că acolo va fi prea plăcut, ci doar că, prin comparație cu ceea ce va fi în partea de sud și de est lucrurile vor sta ceva mai bine.
Din punct de vedere al instabilității atmosferice, astăzi este o zi ceva mai liniștită decât cele de până acum. Doar din loc în loc după-amiaza vor fi manifestări de instabilitate atmosferică astăzi, prin vestul, nord-vestul teritoriului iar mâine în vest, nord, centru, de asemenea în zonele de munte.
La începutul săptămânii viitoare, din nou gradul de instabilitate atmosferică se va accentua, la început în regiunile intracarpatice, după aceea și în restul teritoriului. Singurul lucru ceva mai bun pe care îl vor aduce aceste manifestări vor fi temperaturile care se vor mai domoli puțin, așa că poate nu vom mai vorbi de caniculă.
La nivelul întregii țări, marți, vom avea temperaturi cuprinse între 26 și 33 de grade, cu cele mai ridicate valori în partea de sud a țării.
La începutul săptămânii viitoare așteptăm averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de vânt, vijelii, grindină, care pot fi pentru intervale scurte de timp chiar severe.
Temperaturi de până la 36 de grade în București
Vremea va fi caniculară la amiază sâmbătă şi duminică în zona Municipiului Bucureşti, cu temperaturi maxime în general de 34 - 36 de grade, potrivit prognozei speciale pentru Bucureşti publicată sâmbătă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Astfel, de sâmbătă, orele 10, şi până duminică, orele 21, în zona Municipiului Bucureşti vremea va fi călduroasă, caniculară la amiază, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic, notează ANM.
Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat, în rafale de până la 35 - 40 de kilometri/oră.
Duminică dimineaţa, minima termică se va situa în jurul valorii de 20 de grade.
Editor : A.C.