Cea mai mică temperatură, de la începutul lunii septembrie și până acum, a fost înregistrată, în această dimineață, la Joseni: minus 4 grade Celsius. Până la sfârșitul săptămânii, vremea rămâne mai rece față de cea normală în această perioadă.
Ziua de astăzi va fi anormal de rece, cu temperaturi maxime între 14 grade Celsius în depresiuni și 22 de grade Celsius în sudul țării.
Ploile vor fi prezente în cea mai mare parte a Dobrogei unde vor aduce cantități mai mari de apă, în timp ce în regiunile sudice și nordice vor fi slabe și vor apărea doar local. La altitudini mai mari de 1900m, ploile se vor transforma trecător în lapoviță și în ninsoare.
Vremea va continua să fie rece până duminică, atunci când temperaturile vor începe să crească ușor. Condițiile de ploaie vor fi prezente în nordul și în nord-estul țării până sâmbătă seara, apoi vor dispărea. La altitudini mari, vor mai fi fulguieli și lapoviță, iar vântul va avea intensificări.
În București se vor atinge maximum 20 de grade Celsius. Norii vor fi numeroși, iar vântul va adia ușor și va amplifica senzația de frig. Presiunea aerului va fi în creștere.
Redactare G. Marina