25 dintre cele mai trăsnite sănii din România s-au aliniat sâmbătă la linia de start pe pârtia Feleacu din Cluj. Toate, făcute de la zero din carton, bandă adezivă şi folie alimentară. Chiar dacă nu au ajuns la linia de final, cei care le-au construit au fost aplaudaţi pentru că au înveselit ziua spectatorilor şi au ştiut să treacă peste accidentări.
Cine a avut inspiraţia să meargă la 20 de minute de Cluj-Napoca, pe pârtia Feleacu, s-a delectat cu priveliştea unor sănii cum nu s-au mai văzut: dragoni, mocăniţe, tancuri şi trenuleţe.
„Iniţial voiam să facem o canoe. Una micuţă pentru doi oameni. Băiatul ăsta a venit cu 100 de cutii de papuci. Ce să fie, ce să fie. Nouă, fetelor, ne plac unicornii. I-am convins şi pe băieţi să facem şi să fie mega roz”, a spus posesoarea unei sănii în formă de unicorn.
„Vreo trei zile am lucrat, patru, cu toată familia. Suntem de la Maramureș și ne-am gândit să facem o mocăniță”, a adăugat un alt participant la concurs. .
Concursul a avut două categorii: cea mai rapidă sanie și cea mai creativă sanie.
„Am vrut să combinăm şi sporturile de iarnă cu distracţia. Avem concurenţi de la 12 la 40 de ani””, a explicat organizatorul concursului, Andrei Deac.
Dintre toate săniile, maşina lui Batman a spulberat concurenţa la capitolul viteză. Cumva previzibil. Creatorul saniei-Batman a primit 300 de lei şi skipass-uri în valoare de 100 de lei. Printre cele mai apreciate sănii a fost un tanc cu un tun.
Peste 200 de curioşi s-au amuzat la concursul inedit chiar dacă unii au fost nevoiţi să fugă din calea săniilor de carton.