Stațiunea Mamaia nu mai e preferata românilor pentru vacanța de Paște 2017
Data actualizării: Data publicării:
Staţiunea Mamaia, Perla Litoralului Românesc, dispare din topul referinţelor românilor când e vorba de vacanţa de Paşte. Turiştii preferă litoralul bulgăresc, în detrimentul staţiunilor de la noi. Este concluzia ultimului clasament întocmit de un site de turism autohton. Dacă anul trecut Mamaia ocupa locul doi în top 10 preferinţe, această poziţie este ocupată acum de staţiunea Nisipurile de Aur din Bulgaria. Mamaia a ieşit cu totul din TOP 10.
Anul trecut, Mamaia se afla pe locul al doilea în topul preferințelor românilor, iar stațiunea Nisipurile de aur, din Bulgaria, se situa pe locul al treilea.
Topul este cu totul schimbat anul acesta întrucât stațiunea Mamaia a dispărut cu totul din top, iar pe locul al doilea a urcat Nisipurile de aur.
Românii preferă Bulgaria pentru că sunt mai multe hoteluri, iar oferta este variată.
Anul trecut, un român plătea 276 de lei pe o noapte de cazare în Nisipurile de aur, iar anul acesta ei sunt dispuși să platească și 400 de lei pentru o noapte în stațiunea bulgară, semn că pretențiile românilor au crescut.
41 % dintre românii preferă hotelurile de 4 stele și numai 27% hotelurile de 3 stele.
Mamaia este, în schimb, preferată de români pentru vacanța de 1 mai.