Sfaturi pentru românii care merg în Grecia, Bulgaria și Turcia. Ce documente trebuie să aibă și ce e bine să evite

Data actualizării: Data publicării:
localitate pe o insula din grecia
Sfaturi pentru românii care merg în vacanță în Grecia. Foto:: GettyImages

Grecia, Bulgaria și Turcia sunt printre principalele destinații de vacanță ale românilor. Consultantul în turism Cristian Pitulice dă sfaturi pentru turiștii care vor să meargă în aceste țări, dincolo de recomandările oficiale. De exemplu, el a explicat la Digi24 ce zile și ce ore trebuie evitate dacă vrem să mergem cu mașina în Grecia.

„Acum, având certificatul european, ne este foarte ușor să ieșim din țară, pentru că în acest moment, cel puțin la nivelul Uniunii Europene, normele sunt uniformizate. Putem ieși în toate țările, cu 3 excepții, fie cu testul PCR, fie cu certificatul model vechi, fie cu dovada că am fost infectați și ne-am vindecat. Fiecare țară are specificat un anumit număr de zile”, a spus el.

Pitulice a amintit că sunt trei țări care cer formular de localizare, sau „locator form” – Grecia, Italia și Malta.

„Să fim atenți să-l completăm când plecăm în Grecia. Trebuie completat înainte de a ajunge la frontieră. Trebuie să ne asigurăm că l-am primit, că am primit confirmarea pe mail. Nu îl completăm, am urcat în mașină și am plecat. Cel mai înțelept este să așteptăm, îl primim destul de repede – de pe o zi pe alta, în cel mai rău caz, de obicei în aceeași zi – și apoi putem pleca. Altfel în vama greacă s-ar putea să avem o neplăcere”, a spus Pitulice.

El a dat câteva sfaturi utile pentru cei care merg în vacanță în Grecia. Pe lângă completarea formularului, consultantul recomandă printarea certificatului european COVID, pentru că personalului de la vamă îi e mai ușor să îl scaneze și se scurtează timpul de trecere prin vamă. Totuși, sunt valabile și cele descărcate pe telefon.

„Să încercăm să evităm zilele de sâmbătă, în general, și mai ales intervalul orar 13.00-17.00, mai ales în vama Kulata, care preia cel mai mare flux de turiști români, cam 80% dintre românii care pleacă rutier în Grecia. Dacă ajungem în acel interval orar s-ar putea să avem niște întârzieri, dar nu este nimic îngrijorător”, a explicat el.

Pitulice a spus că testele COVID aleatorii care se fac la vamă sunt rare, la frontiera rutieră.

„Există riscul ca cei care prezintă adeverință test PCR negativ să fie opriți, nu cei care prezintă adeverința de vaccinare, pentru că acolo există suspiciunea că s-ar putea să se întâmple. Este ceva din practica vameșilor greci, dar aceste teste sunt destul de rare, nimeni nu vrea să blocheze o vamă mare”, a spus Pitulice.

Lucrurile sunt mai simple pentru cei care merg în Bulgaria, pentru că pot trece granița doar cu buletinul sau pașaportul, fără să fie nevoie de test COVID sau adeverință de vaccinare.

Totuși, Pitulice recomandă turiștilor să aibă aceste documente la ei, pentru că există posibilitatea să fie cerute la hotel.

În ceea ce privește Turcia, se poate intra cu certificat de vaccinare, dar nu cu cel european, pentru că în acest moment nu există nicio informație că acesta poate fi folosit și în această țară care nu face parte din Uniunea Europeană.

„Cel mai sigur e să folosim certificatul clasic de vaccinare pe care l-am primit sau pe care îl putem descărca. Turcii aceeptă să intri și cu test PCR negativ, nu mai vehi de 72 de ore. Deci și Turcia este o destinație primitoare și relaxată în acest moment”, a spus Pitulice.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”