Alpii Tirolezi sunt cea mai cunoscută destinaţie pentru cei care ştiu că vacanţă de iarnă presupune schi pe pârtii impecabile. Condiţiile de acolo sunt perfecte şi se spune despre acest loc că îşi merită din plin renumele.
Sankt Anton am Alberg este o destinaţie de top pentru iubitorii de schi şi cu greu mai găsim în Europa un loc care să poată rivaliza cu acesta. Chiar dacă staţiunea austriacă este mai degrabă recunoscută printre schiorii experimentaţi, şi cei care stăpânesc mai puţin bine acest sport sunt bineveniţi.
Ce este deosebit la Sankt Anton? Faptul că şi-a păstrat farmecul tirolez, dar a ştiut să adauge o viaţă de noapte care a transformat staţiunea într-una cu pedigree de renume mondial.
Pârtiile sunt mai degrabă pentru experţi. Cele mai multe au un grad de dificultate ridicat şi pe ele se mai aventurează şi cei care practică sporturi extreme. Este nevoie de multă îndemânare şi precizie, pentru că orientarea spre sud a pârtiilor face ca zăpada să se mai topească sub razele soarelui şi ridică gradul de dificultate pentru schiori. Dar nu vă speriaţi, o să găsiţi şi condiţii pentru cei care sunt mai puţin experimentaţi şi chiar şi pentru începători.
Un amănunt, este mereu coadă la telescaun şi deşi aţi crede că în Austria lucrurile sunt mai ordonate, dacă nu ştiţi să daţi din coate, o să prindeţi mai greu un loc în teleschi.
Staţiunea mai are un avantaj: oferă preţuri pentru toate buzunarele atunci când vine vorba despre banii pe care vreţi să îi cheltuiţi într-o vacanţă.