Prinţul Harry şi Meghan, din nou pe prima pagină a ziarelor. Au cheltuit 3 milioane de euro, bani publici, pentru renovări
Data actualizării: Data publicării:
Prinţul Harry al Marii Britanii şi soţia sa Meghan sunt din nou pe prima pagină a ziarelor. Palatul Buckingham a dezvăluit suma pe care au cheltuit-o pentru renovarea locuinţei lor. Este vorba despre 2,4 milioane de lire, adică aproximativ 3 milioane de euro, din bani publici.
Cei doi, care de curând au devenit părinţi, s-au mutat în luna mai la Frogmore Cottage, o casă ridicată în secolul 19 pe domeniul Windsor. Banii au fost folosiţi pentru renovare şi pentru a transforma clădirea, care era împărţită în cinci apartamente, într-o singură locuinţă.
Însă, o sursă de la palat a ţinut să precizeze că ducele şi ducesa au plătit din banii lor mobilele şi decoraţiunile.