Mașina lui Tom Cruise a fost furată în Anglia, în timpul filmărilor pentru „Misiune Imposibilă”

Data publicării:
Tom Cruise
Tom Cruise, în timpul filmărilor din Birmingham FOTO: Profimedia Images

BMW-ul lui Tom Cruise a fost furat în timp ce filma la Birmingham pentru ultimul film al francizei "Misiune Imposibilă".

Mașina folosită de Cruise a fost furată din afara hotelului Grand Hotel, cu tot cu bunurile de mii de euro aflate în interior, potrivit BBC.

„Un BMW X7 a fost furat marți de pe Church Street și recuperat la scurt timp”, a precizat poliția din West Midlands. Ancheta continuă pentru identificarea autorilor, fiind analizate imaginile surprinse de camerele de supraveghere.

Presa britanică spune că în vehicul erau sute de kilograme de bagaje atunci când a fost furat.

Centrul comercial Grand Central din Birmingham a fost închis parțial de duminică până miercuri pentru filmări. Mulți fani au fost extaziați să-l vadă pe idolul lor într-un restaurant din zonă și atunci când acesta s-a întâlnit cu ofițerii de la poliția britanică de transport.

Muhammad Afzal, consilierul general din Birmingham, a avut, de asemenea, ocazia să-l întâlnească pe Cruise și a fost foarte încântat. „Abia aștept să văd filmul când va fi lansat", a spus Afzal.

Anterior, Cruise a provocat o surpriză de proporții unei familii din Warwickshire, când elicopterul în care era a aterizat în grădina lor.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cea mai bună țară din Europa unde să te muți pentru binele copiilor tăi. Ce avantaje ai ca familie, cât de...
Digi FM
Actrița Anca Dumitra, Geanina din "Las Fierbinți", a născut un băiețel. Își dorea să nască natural, dar nu...
Pro FM
Anca Țurcașiu, vacanță în Grecia cu noul iubit. Tolăniți pe nisip, îmbrățișați, au deja planuri mari: "Vom...
Film Now
"Mentalistul" Simon Baker se iubește cu o femeie mai tânără decât fiica lui. A divorțat după 23 de ani și...
Adevarul
De la ce animale a pornit pandemia de SARS-COV 2 și unde a fost punctul zero
Newsweek
Cum a ajuns România să aibă mai multe tancuri ca Germania și UK? Originea sovietică, o problemă!
Digi FM
Dana Rogoz, poze de suflet din albumul de familie, de când fiul ei și-a cunoscut surioara: "Nu pot să îmi...
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă bei cafea cu lapte. Efectele sunt surprinzătoare, potrivit oamenilor de...
Digi Animal World
Momentul când o șopârla scapă din gura unui șarpe. Imaginile cu cele două reptile sunt virale
Film Now
Jeff Daniels, despre secretul căsniciei lui de 45 de ani: "Trebuie să știi când să-ți ții gura". Actorul din...
UTV
Angelina Jolie si fiica sa, Vivienne, si-au facut tatuaje identice dupa succesul piesei de pe Broadway, „The...