Leul de Aur, câștigat de filmul francez „Evenimentul” în care rolul principal este jucat de Anamaria Vartolomei

Data publicării:
anamaria vartolomei si Audrey Diwan
Anamaria Vartolomei (stânga) și regizoarea Audrey Diwan care a primit Leul de Aur la Festivalul de la Veneția pentru filmul „Evenimentul” în care actrița franco-română joacă rolul principal Foto: Profimedia Images

Leul de Aur, marele premiu al festivalului de film de la Veneția, a fost câștigat de producția franceză „L'événement” (Evenimentul), în care rolul principal este jucat de o actriță franco-româncă - Anamaria Vartolomei. De asemenea, lungmetrajul românesc „Imaculat” a primit premiul pentru cel mai bun debut.

Filmul „Evenimentul”, în regia lui Audrey Diwan, este o adaptare după povestea autobiografică a romancierei Annie Ernaux. Acțiunea are loc în Franța anilor 1960, înainte ca avortul să fie legalizat. Producția prezintă călătoria unei tinere studente care rămâne însărcinată, interpretată de actrița Anamaria Vartolomei, considerată „o revelație”, după cum scriu jurnaliştii de la AFP, potrivit Agerpres.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Din nefericire, atunci când lucrezi pe tema avortului eşti mereu de actualitate”, a declarat regizoarea Audrey Diwan, în vârstă de 41 de ani, la primirea premiului. „Am făcut acest film cu furie şi cu dorinţă. Mi-am dorit să fie o experienţă, o călătorie în pielea acestei tinere femei”, a adăugat ea.

Premiul i-a fost decernat cu o decizie în unanimitate a juriului prezidat de regizorul sud-coreean Bong Joon-Ho (care a luat Oscar cu „Parasite” în 2020).

Este a doua producție franțuzească ce câştigă premiul cel mare la un festival important anul acesta, după ce Julia Ducournau a câştigat premiul Palme D'Or la Cannes, cu filmul „Titane”, în luna iulie.

„L'événement” este cel de-al doilea film al lui Audrey Diwan, care a mai prezentat povestea unui cuplu tânăr care se luptă cu dependenţa de droguri în filmul „Mais vous ętes fous” (2019). 

Closing Ceremony, 78th Venice International Film Festival, Italy - 11 Sep 2021
Regizoarea franceză Audrey Diwan a obținut Leul de Aur cu filmul „Evenimentul” Foto: Profimedia Images

Cine este Anamaria Vartolomei

Actriţa Anamaria Vartolomei s-a născut în 1999 și a copilărit în satul Plopu din județul Bacău până la 6 ani. Părinții săi emigraseră în Franța încă de când ea avea 2 ani și a rămas în grija bunicilor, după care, la 6 ani, a plecat și ea cu părinții în Franța.

A descoperit actoria la școală și a debutat la vârsta de 10 ani, la Paris, în filmul „Mica mea prinţesă”, alături de celebra actriță franceză Isabelle Huppert.

Într-un interviu citat de Mediafax, actrița mărturisea că nu i-a fost niciodată ruşine să spună că este româncă. Dimpotrivă. A făcut asta cu mândrie, fiind conştientă că români de excepţie sunt mulţi. „Mi se pare ruşinos să-ţi renegi originile. Cred că trebuie să fii indiferent faţă de ignoranţii care alimentează şi crează aceste amalgame, clişee. Români de excepţie sunt peste tot, aşa că să-i lăsăm să-şi dea singuri seama de prostia lor”, declara actrița.

„Toată familia mi-a rămas în România. Acolo îmi sunt rădăcinile. Încercăm cu părinţii mei şi cu fratele meu să mergem în România măcar o dată pe an”, spunea Anamaria Vartolomei. Cu toate acestea, ea a mărturisit că nu crede că o să se întoarcă vreodată în România, pentru că își vede viitorul în Franța. „Pe mine, ambele naţionalităţi mă reprezintă, dar aici îmi este viitorul. Din ceea ce văd eu de aici, cred că trebuie să fim mai uniţi noi ca popor. Să lăsăm competitivitatea deoparte, să fim mândri, să fim solidari. România trebuie să înveţe să-şi păstreze valorile pentru că, Slavă Domnului, nu duce lipsă de ele!” declara actrița.

Monica Stan şi George Chiper-Lillemark, premiu pentru debut cinematografic

Monica Stan şi George Chiper-Lillemark au câştigat premiul pentru debut cinematografic, „Leone del Futuro”, cu producţia „Imaculat”, în cadrul celei de-a 78-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia.

Cu acţiunea într-o clinică pentru reabilitarea dependenţilor de droguri, filmul „Imaculat”, debutul cinematografic al Monicăi Stan şi al lui George Chiper-Lillemark, urmăreşte o tânără femeie, Daria, care, datorită inocenţei sale, ajunge să fie protejată de ceilalţi pacienţi ai clinicii, în marea lor majoritate bărbaţi. Totul vine însă cu un cost considerabil.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Rolurile principale sunt interpretate de actorii Ana Dumitraşcu, Vasile Pavel şi Cezar Grumăzescu.

De asemenea, cei doi cineaşti au câştigat premiul pentru regie într-o secţiune paralelă a Festivalului de Film de la Veneţia, Giornate degli Autori.

Monica Stan a fost premiată şi pentru scenariul filmului „Imaculat” în cadrul secţiunii dedicate autorilor sub vârsta de 40 de ani.

Lista premiilor Festivalului de la Veneția 2021

Competiţia Oficială:

Leul de Aur pentru cel mai bun film :"L'événement", regizat de Audrey Diwan

Marele Premiu al Juriului, recompensat cu Leul de Argint: "The Hand of God", regizat de Paolo Sorrentino

Leul de Argint pentru cel mai bun regizor: Jane Campion, pentru filmul "The Power of the Dog"

Coppa Volpi pentru cea mai bună actriţă: Penelope Cruz, pentru rolul din filmul "Madres Paralelas"

Coppa Volpi pentru cel mai bun actor: John Arcilla, pentru rolul din filmul "On the Job: The Missing 8"

Premiul pentru cel mai bun scenariu: Maggie Gyllenhaal, pentru filmul "The Lost Daughter"

Premiul Special al Juriului: "Il Buco", regizat de Michelangelo Frammartino

Premiul Marcello Mastroianni pentru cel mai bun actor debutant sau cea mai bună actriţă debutantă: Filippo Scotti, pentru rolul din filmul "The Hand of God", de Paolo Sorrentino

Leul de Aur pentru întreaga carieră: Jamie Lee Curtis şi Roberto Benigni

Secţiunea Orizzonti:

Premiul pentru cel mai bun film: "Pilgrims", de Laurynas Bareisa

Premiul pentru cel mai bun regizor: Éric Gravel, pentru filmul "A plein temps"

Premiul Special al Juriului: "El gran movimiento", de Kiro Russo

Premiul pentru cea mai bună actriţă: Laure Calamy, pentru rolul din filmul "A plein temps"

Premiul pentru cel mai bun actor: Piseth Chhun, pentru rolul din filmul "White Building"

Premiul pentru cel mai bun scenariu: Peter Kerekes şi Ivan Ostrochovský, pentru filmul "Cenzorka"

Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj: "The Bones", de Cristóbal León şi Joaquín Cocina

Premiul Luigi De Laurentiis pentru film de debut: "Imaculat", regizat de Monica Stan şi George Chiper-Lillemark

Secţiunea Venice Virtual Reality:

Premiul pentru cel mai bun film VR: "Goliath: Playing With Reality", de Barry Gene Murphy şi May Abdalla

Premiul pentru cea mai bună experienţă VR (pentru conţinut interactiv): "Le Bal de Paris", de Blanca Li

Premiul pentru cea mai bună poveste VR (pentru conţinut liniar): "End of Night", de David Adler.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
NASA a surprins o imagine rară deasupra Pământului, în troposferă...
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Amantlâc în fotbalul mare: viitoarea nevastă i-a bătut la ușă amantei în miez de noapte
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Fiica lui Mircea Diaconu rupe tăcerea după moartea actorului: „Nu a murit de cancer de colon”
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...