La Film Now, luna mai aduce o “colecție” de lecții de viață

Data publicării:
Vizual comunicat_FilmNOW_Recomandările lunii mai

În luna mai, Film Now ține publicul cu sufletul la gură cu o selecție captivantă de pelicule, de la aventuri epice în epoci îndepărtate până la drame contemporane antrenante. Telespectatorii sunt invitați să descopere prietenia născută între un tânăr și un lup, companionul său în lupta pentru supraviețuire sau să pătrundă în universul ninja al lui Snake Eyes, unde onoarea și loialitatea sunt supuse unor teste cruciale. Nu trebuie ratate nici epopeea emoționantă despre viața lui Ben-Hur, călătoria neașteptată și presărată de învățăminte a lui Joy sau povestea uluitoare a Kyei Clark, plasată în lumea misterioasă a mlaștinilor din Carolina de Nord.

Sâmbătă, 04 mai, de la ora 21:40, Film Now provoacă cinefilii să se alăture unei incursiuni pline de suspans și sensibilitate care îi va purta în timpuri străvechi, în decorul impresionant al ultimei ere glaciare, aducând în prim-plan originile legăturii unice dintre om și cel mai bun prieten al său, în producția „Alpha / ALPHA (2018)”. Tânărul Keda încearcă să se întoarcă acasă după ce a fost separat de tribul său în timpul unei vânători de bizoni. În drumul anevoios prin sălbăticie, descoperă un lup rănit și singuratic, abandonat de haita sa. Împreună, cei doi învață să se bazeze unul pe celălalt și devin aliați, străbătând peisaje înfricoșătoare și confruntându-se cu nenumărate pericole. În timp ce iarna se apropie amenințător, cei doi își unesc forțele pentru a rămâne în siguranță și pentru a-și continua călătoria, dezvoltând astfel o prietenie care va schimba umanitatea pentru totdeauna.

În pelicula de acțiune „G.I. Joe: Snake Eyes / SNAKE EYES: G.I. JOE ORIGINS (2021)”, Film Now dezvăluie povestea unui tip solitar și tenace, Snake Eyes, primit în clanul Arashikage, după ce salvează viața celui ce urma să devină liderul acestei grupări. Interpretat de Henry Golding, eroul este inițiat în arta războinicilor ninja și are parte de un cămin adevărat în sânul comunității japoneze, însă onoarea și loialitatea lui Snake Eyes sunt puse la încercare, atunci când ies la iveală secrete din trecutul său. Aflați dacă va reuși personajul central să păstreze încrederea celor apropiați, duminică, 05 mai, de la ora 20:00!

„Ben-Hur / BEN-HUR (2016)” este recomandarea Film Now pentru seara de duminică, 12 mai, de la ora 20:00. Filmul relatează istoria prințului evreu Judah Ben-Hur, acuzat pe nedrept de trădare chiar de fratele său adoptiv, Messala, ofițer în armata Imperiului Roman. Deposedat de titlul nobiliar, separat de familia sa și de femeia iubită, Ben-Hur este vândut ca sclav. Povestea izbăvirii sale se derulează în paralel cu cea a vieții și crucificării lui Iisus. Scenariul are la bază romanul omonim scris de Lew Wallace în 1880, care a intrat în memoria colectivă datorită magistralei adaptări cinematografice distinse cu 11 premii Oscar în 1959, realizată de William Wyler și Sam Zimbalist, cu Charlton Heston în rolul principal. Noua reinterpretare recreează atmosfera explozivă cu ajutorul efectelor speciale și al costumelor spectaculoase pentru a ilustra o lecție universală despre durere, pierdere, răzbunare și mântuire.

Luni, 13 mai, de la ora 20:00 pe Film Now vă dau întâlnire Olivia Coleman și Charlie Reid, duo-ul de excepție din distribuția „Joyride / JOYRIDE (2022)”. Joy, o avocată proaspăt devenită mamă, profund afectată de grijile și anxietatea perioadei postnatale, decide să își abandoneze bebelușul, lăsându-l în grija surorii sale. Este surprinsă într-un taxi de către Mully, un adolescent de 12 ani, care după pierderea mamei hotărăște să fugă în Irlanda, deziluzionat că tatăl său e îngropat în datorii. Cei doi fugari se aventurează într-o călătorie zbuciumată, cu multe răsturnări de situații, în care vor fura mașini, vor face autostopul, vor lua feriboturi și vor reuși să scape de baricadele poliției. În încercarea lor de a-și pierde urma, au parte de numeroase peripeții care îi ajută la final să lege o camaraderie strânsă în cele mai neașteptate circumstanțe.

Mult așteptata ecranizare a romanului-fenomen scris de Delia Owens (vândut în peste 18 milioane de exemplare), „Acolo unde cântă racii/ WHERE THE CRAWDADS SING (2022)”, în regia Oliviei Newman și produsă de Reese Witherspoon nu trebuie ratată duminică, 19 mai, de la 21:25, pe Film Now. Thrillerul urmărește destinul tulburător al Kyei Clark, o tânără abandonată în copilărie, nevoită să crească singură în mlaștinile din Carolina de Nord și redă într-o manieră emoționantă impactul pe care natura îl poate avea asupra noastră și cum aceasta se poate transforma într-un aliat pentru cei aflați în căutarea unui refugiu. Cu trecerea anilor, viața îi va arăta Kyei că oamenii pot ascunde secrete întunecate și pot fi mai cruzi decât ecosistemul sălbatic care i-a devenit cămin. Zvonurile malițioase despre "fata din mlaștină" așa cum o numesc localnicii, au izolat-o și mai mult de comunitatea din orășelul Barkley Cove, iar când Chase Andrews, un bărbat cu care a avut cândva o legătură este găsit mort, Kya devine principala suspectă. Pe măsură ce ancheta ia amploare, cazul se complică din ce în ce mai mult.

Abonații Digi TV care optează pentru pachetul Digital și aleg extraopțiunea Film Now, cu doar 3 lei/ lună au acces la o selecție de filme îndrăgite de public și laureate de juriile unor festivaluri de renume. Mai mult, odată activată extraopțiunea, programul Film Now poate fi urmărit și în platforma Digi Online.

-----------------------------

# Alpha

ALPHA/ 2018

Sâmbătă, 04 mai, la 21:40

Regia: Albert Hughes

Cu: Kodi Smit-McPhee, Natassia Malthe, Leonor Varela, Jóhannes Haukur Jóhannesson

---

# G.I. Joe: Snake Eyes

SNAKE EYES: G.I. JOE ORIGINS/ 2021

Duminică, 05 mai, la 20:00

Regia: Robert Schwentke 

Cu: Henry Golding, Andrew Koji, Samara Weaving

---

# Ben-Hur

BEN-HUR/ 2016

Duminică, 12 mai, la 20:00

Regia: Timur Bekmambetov 

Cu: Jack Huston, Morgan Freeman, Nazanin Boniadi, Rodrigo Santoro, Toby Kebbell

---

# Joyride

JOYRIDE/ 2022

Luni, 13 mai, la 20:00

Regia: Emer Reynolds 

Cu: Olivia Colman, Charlie Reid, Tommy Tiernan

---

# Acolo unde cântă racii

WHERE THE CRAWDADS SING/ 2022

Duminică, 19 mai, la 21:25

Regia: Olivia Newman 

Cu: Daisy Edgar-Jones, Harris Dickinson, Taylor John Smith

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri