Florin Piersic a fost sărbătorit la Cluj-Napoca: „Am 83 de ani. Ce veste mai îngrozitoare?”

Data actualizării: Data publicării:
florin-piersic-teatru-cluj

Momente emoţionante la Cluj-Napoca! Marele actor Florin Piersic a împlinit 83 de ani şi a fost sărbătorit în oraşul natal, la cinematograful care îi poartă numele. Unul dintre cei mai iubiți artiști de la noi, cu o carieră de peste şase decenii, Florin Piersic a fost aplaudat de peste 800 de fani. Și noi, alături de ei, îi urăm „La mulţi ani!”.

Maestrul Florin Piersic şi-a petrecut ziua de naştere în mijlocul admiratorilor. Sărbătoritul a ajuns la cinematograful care îi poartă numele la braț cu soția. În sala arhiplină, a fost întâmpinat de primarul oraşului, mitropolitul Clujului, preşedintele Academiei Române şi bineînţeles de actrița Medeea Marinescu, alături de care a jucat de foarte multe ori pe scenă.

Am 83 de ani. Ce veste mai îngrozitoare? Și ce impact emoțional e pentru mine!”, a spus actorul pe scenă.

Florin Piersic nu şi-a dezamăgit admiratorii: a făcut spectacol de ziua lui. A cântat la pian, a recitat poezii şi a povestit întâmplări din viaţa lui, în stilul său inconfundabil.

„Vă dați seama ce se întâmplă aici? Maestrul Piersic. Când m-am dus la Arghezi și i-am spus 'Bună ziua, maestre!'. 'Mie să nu-mi spui maestre'. 'De ce?'. 'Pentru că dacă sunt 20 de artiști la o masă și strigi maestre toți întorc capul'”, a povestit actorul.

La final, toată sala i-a cântat în cor maestrului 'la mulți ani' şi oamenii au stat la coadă pentru o amintire de preţ: fotografie cu marele Florin Piersic.

- E o emblemă a teatrului modern și mai ales al celui clasic, un actor foarte apreciat și sunt sigur că reprezintă un drum pentru fiecare.

- Aș vrea să îi zic că îl respect și că am avut șansa să văd o piesă de teatru în care a jucat acum cinci ani.

Florin Piersic s-a născut pe 27 ianuarie 1936 la Cluj-Napoca şi a ajuns iubit de o ţară întreagă după roluri memorabile în pielea personajelor Pintea haiducul, Şaptecai sau Mărgelatu. Pentru cariera de invidiat, a fost decorat cu Ordinul Steaua României în grad de ofițer.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri