De sărbători, Film Now are grijă să trăiești povești hilare și să simți magia râsului, alături de cei dragi

Data publicării:
Decembrie_saptamana comediei_FilmNOW_week2

Luna aceasta, Film Now continuă seria poveștilor și presară magia râsului în viața ta. Săptămâna comediei aduce joi, 16 decembrie, de la ora 20:00, în atenția pasionaților de provocări și râsete incontrolabile, Trainwreck/ O tipă...dezastru.

Filmul romantic prezintă povestea lui Amy (interpretată de Amy Schumer), o femeie care își trăiește viața fără să își justifice acțiunile. Încă de mică, a crescut cu ideea că monogamia nu este realistă și a savurat din plin libertatea pe care i-o asigură lipsa totală de implicare în legături amoroase serioase, pe care le consideră, oricum, absolut plictisitoare. Amy își dă seama că este pe cale să se îndrăgostească de cel care reprezintă subiectul noului articol la care lucrează, un medic sportiv de succes și plin de farmec, pe nume Aaron Conners (interpretat de Bill Hader). Pe măsură ce relația lor avansează, protagonista se întreabă dacă într-adevăr iubirea adevărată ține o viață. Avem două posibilități: o susținem pe Amy sau ne amuzăm în timp ce descoperă fluturii iubirii?

The Interview/ Interviul te așteaptă pe Film Now vineri, 17 decembrie, la ora 21:35. Comedia surprinde, în plină acțiune, peripețiile personajelor Dave Skylark (interpretat de James Franco) și Aaron Rapaport (interpretat de Seth Rogen) care produc „Skylark Tonight”, populara emisiune televizată, dedicată celebrităților. Când cei doi descoperă faptul că dictatorul nord-coreean Kim Jong-un este un fan al emisiunii, încearcă să obțină un interviu cu el, legitimându-se ca jurnaliști. În timp ce Dave și Aaron se pregătesc să călătorească la Phenian, planurile lor se schimbă atunci când CIA îi recrutează pentru a-l asasina pe Kim Jong-un. Dacă vrei să știi ce se întâmplă după ce producătorii plănuiesc, sub pretextul realizării unui interviu, să-l asasineze pe dictator, te așteptăm pe Film Now la o super porție de râs.

Sâmbătă, 18 decembrie, de la ora 20:00, Film Now îți propune Daddy’s Home 2/ Tata în război cu... tata 2. După ce s-au obișnuit, în sfârșit, unul cu existența celuilalt, Brad (interpretat de Will Ferrell) și Dusty (interpretat de Mark Wahlberg) trebuie să se ocupe de tații lor intruzivi de sărbători. După ce au îngropat securea războiului în Daddy's Home (2015), anul acesta, când Crăciunul este aproape, părinții și familiile lor decid să petreacă împreună sărbătorile; cu toate acestea, lucrurile vor lua o întorsătură neașteptată când Kurt (interpretat de Mel Gibson), tatăl alfa al lui Dusty, și Don (interpretat de John Lithgow), tatăl sensibil al lui Brad, decid să le facă o vizită. Când ajung într-o cabană acoperită de zăpadă, timp de o săptămână, descoperă că nu există nicio scăpare de la un dezastru iminent, decât dacă cele două perechi de tați învață cum să coexiste și să lucreze împreună de dragul copiilor. . Se vor rezolva problemele până la urmă? Pot cei patru tătici să salveze Crăciunul?

Multe filme îndrăgite de public și premiate de juriile unor festivaluri de renume sunt disponibile abonaților Digi TV care au pachetul Digital și aleg să își „amenajeze” acasă propriul cinematograf, activând extraopțiunea Film Now, cu doar 3 lei/ lună. Mai mult, odată activată extraopțiunea, programul Film Now poate fi urmărit și în platforma Digi Online

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri