Ce spune Irina Margareta Nistor despre porecla "Margarina"
Data actualizării: Data publicării:
Florin Negruțiu și Claudiu Pândaru au avut-o drept invitată, sâmbătă, la emisiunea "În fața ta", pe Irina Margareta Nistor, care a dezvăluit care sunt filmele favorite ale sale la premiile Academiei Americane de Film, dar a vorbit și despre marea sa dragoste, care a durat doar 7 ani. Emisiunea a început pe un ton relaxat, criticul de film mărturisind că nu este deranjată când oamenii i se adresează cu porecla "Margarina", pe care o consideră chiar amuzantă.
Considerată drept Vocea unei generații, Margareta Nistor spune că niciodată nu a fost deranjată de porecla "Margarina", pe care o găsește amuzantă, ea însăși păstrând în sufragerie "numele" primit de la Cârcotași.
Irina Margareta Nistor a povestit la emisiunea „În fața ta” și despre marea iubire a vieții sale: „A fost mai frumoasă ca în Casablanca, mai intensă și nu am avut drama lui Ingrid Bergman. Nu am avut de ales între doi bărbați. A durat șapte ani. S-a terminat pentru că el nu mai este de 26 de ani. Tot număr zilele în plus pe care le trăiesc față de vârsta lui și este ciudat...”.
Despre filmele nominalizate la Oscar, traducătoarea a spus că publicul „ar trebui să vadă, în primul rând, Roma, ceea ce cred că s-a întâmplat. Întâi a fost chiar pe marile ecrane, în cadrul filmelor de la Cannes. Bohemian Rhapsody, care este încă pe ecrane; o să vină Vice, exact cu două zile înainte să dați voi (n.r. Film Now și Digi24) Oscar-urile; și tot în săptămâna aceea, cred că o să vină și Green Book”.
Urmăriți în materialul video de mai sus interviul integral din emisiunea „În fața ta” cu Irina Margareta Nistor.
În fiecare sâmbătă și duminică, Florin Negruțiu și Claudiu Pândaru aduc „În fața ta” la Digi24 oameni de cultură, artiști, politicieni sau lideri din business într-un cadru în care bunul simț dictează tonul dialogului despre temele momentului.