Apel de proiecte FILM + pentru tinerii cineaști

Data actualizării: Data publicării:
film plus lansare call

Film +, programul alternativ de susținere a producțiilor cinematografice independente cu buget redus, lansează apelul de proiecte pentru cea de-a 4-a ediție. Programul Film + se adresează tinerilor realizatori de film din România, Serbia, Bulgaria și Republica Moldova cu un proiect de scurtmetraj sau lungmetraj în derulare, care au nevoie de consultanță și sprijin, indiferent de stadiul în care se află proiectul.

Film +, laboratorul de lucru, consultanță și sprijin, invită tinerii realizatori de film de scurtmetraj și lungmetraj din România și din regiune să aplice la cea de-a patra ediție a programului. Aceștia își pot înscrie proiectele prin completarea formularelor online de pe film-plus.ro, indiferent de genul acestora (ficțiune, animație, documentar, experimental) și stadiul în care se află la momentul aplicației (dezvoltare de scenariu, producție, post-producție).

Film + pune la dispoziția aplicanților resurse fizice, precum și expertiza îndrumătorilor și a partenerilor pentru susținerea proiectelor selectate, după cum urmează:

  • Film + Dezvoltare - proiectele selectate pentru acest modul vor beneficia de îndrumare și consultanță pentru dezvoltarea scenariului și pregătire pentru etapa de producție. Proiectele care necesită sprijin pentru această etapă pot fi înscrise până la data de 12 iulie 2019;
  • Film + Producție - pentru proiectele ce au nevoie de sprijin și consultanță pentru filmare și producție (regie, imagine, sunet, în funcție de nevoile specifice ale proiectului), precum și acces la resurse fizice precum echipamente locații de filmare, completarea echipei și altele, data limită de înscriere este 1 august 2019;
  • Film + Work -in-Progress - realizatorii de film selectați în această etapă vor primi sprijin pentru finalizarea proiectelor, beneficiind de consultanță specifică etapei de post-producție artistică sau tehnică, în funcție de nevoile fiecărui proiect (montaj, post-procesare, imagine, sunet, efecte speciale, grafică etc), precum și acces la resurse fizice (studio de sunet, de procesare imagine, grafică etc). Data limită pentru înscrierea proiectelor pentru această etapă este 23 august 2019.

Programul FILM+ a fost inițiat în anul 2016 de o echipă de tineri cineaști, formată din regizorul Paul Negoescu, producătoarea Anamaria Antoci, directorul de imagine Ana Drăghici și Alex Trăilă, consultant în cinematografie și audiovizual, cu scopul de a reuni resurse și expertiză în cadrul unei platforme de colaborare ce vine în sprijinul realizatorilor de film.

„FILM+ a apărut ca să suplinească veriga lipsă dintre școala de film, fie ea instituționalizată sau autodidactă, și industria de film din România. Apoi am observat că această verigă lipsește nu doar României ci și țărilor din jur așa c-am decis să ne extindem și-n Moldova, Bulgaria și Serbia”, declară regizorul Paul Negoescu.

Prin edițiile anterioare, Film + a susținut dezvoltarea a peste 30 de scurtmetraje și a oferit tinerilor realizatori de film ocazia de a participa, în cadrul secțiunii Film + Pop-Up, la workshop-uri și masterclass-uri susținute de cineaști consacrați precum Corneliu Porumboiu și Radu Jude.

Programul este inițiat de Asociația Graphis 122 și implementat alături parteneri și specialiști implicați în programul de mentorat.
Cea de-a patra ediție este co-finanțată de către programul Europa Creativă - MEDIA al Comisiei Europene, Administrația Fondului Cultural Național* și Centrul Național al Cinematografiei

Parteneri media: AaRC.ro, Sub 25, Cinemagia, IQAds, Modernism, Ziarul Metropolis, Filmsi.ro.

*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...