Mulți brașoveni și turiști au ales să combine sportul cu distracția. Într-un parc de agrement amenajat la marginea Brașovului, pasionați de sporturi extreme au la dispoziție 186 de jocuri cu diferite grade de dificultate, de la cățărări simple, pentru începători, la trasee care cer energie, forță și tehnică, pentru cei experimentați.
La intrarea în parc, vizitatorii sunt echipați corespunzător și apoi li se face instructajul, înainte de a porni pe unul din cele 14 trasee amenajate.
Trei ore de adrenalină în parcul de aventură costă 30 de lei pentru adulți.
Cei care preferă distracțiile de vară au la dispoziție parcuri acvatice, unde, de asemenea, trei ore de distracție costă 40 de lei, iar abonamentul pentru o zi costă 55 de lei.