Inedita competiţie a avut loc în provincia Henan din centrul Chinei şi a atras zeci de persoane care şi-au adus animalele de companie.
Cel mai bine s-au simţit câinii pe care nu i-a deranjat deloc zăpada. Cea care a atras toată atenţia a fost o broască ţestoasă. Retrasă în carapacea sa, a alunecat extrem de uşor pe pârtia de schi şi a trecut linia de sosire înaintea iepurelui.
Până la urmă, raţa a fost declarată cel mai rapid participant la competiţie. Organizatorii nu au acordat premii câştigătorilor, dar toată lumea s-a bucurat de orele petrecute pe pârtia de schi.