Un ştrand de 5.600 de metri pătraţi se construieşte la Praid, cu 1,55 milioane de euro

Data publicării:
praid 1

(Imagine din Praid - salinapraid.ro)

Cel mai mare ştrand cu apă sărată din Transilvania, cu o suprafaţă de aproximativ 5.600 de metri pătraţi, se construieşte la Praid. Investiţia, de 1,55 milioane de euro, este realizată din fondurile salinei din staţiune.

Studiul de fezabilitate al proiectului privind construirea ştrandului din staţiunea Praid, judeţul Harghita, a fost aprobat în 2012, iar anul acesta, în aprilie, au început lucrările în valoare de 1,55 milioane de euro, realizate din fondurile proprii ale Salinei Praid.

"Este cea mai mare investiţie la niveul societăţii şi chiar la nivelul ministerului. La sfârşitul anului va fi realizată în proporţie de 80 la sută şi termenul de predare la cheie a ştrandului este 30 aprilie 2014. După previziunile mele, se şi realizează până atunci", a declarat, pentru Mediafax, directorul Salinei Praid, Seprodi Zoltan.

Reprezentantul constructorului, Ioan Petrea de la compania Izorep Târgu Mureş, a afirmat că, din punct de vedere arhitectural, ansamblul de la Praid "depăşeşte orice construcţie de gen" ridicată până în prezent în România.

Ştrandul are o suprafaţă de 5.616 metri pătraţi şi două bazine, unul pentru adulţi, cu o suprafaţă de 1.092 de metri pătraţi, şi unul pentru copii, de 253 de metri pătraţi, care comunică între ele, având adâncimi de la 1,20 la 1,60 de metri.

Zona de plajă acoperă o suprafaţă de 2.478 de metri pătraţi şi se întinde de-a lungul bazinelor, dar şi pe o terasă amplasată pe acoperişul unei clădiri care face parte din ansamblu. Pentru cei care nu vor să se întindă pe nisip, sunt asigurate 540 de locuri pe şezlonguri.

În clădirea cu etaj vor funcţiona o linie de autoservire, bucătăria, depozitele pentru alimente şi băuturi, un bar, o terasă-restaurant descoperită şi una acoperită, un magazin, vestiarele, duşurile şi o zonă de masaj. Apa caldă menajeră şi pentru duşuri va fi produsă de instalaţii solare.

Conform calculelor făcute de specialiştii Salinei Praid, investiţia va fi recuperată în şapte ani şi reprezintă primul punct al unui studiu amplu de dezvoltare turistică iniţiat de conducerea minei de sare din Harghita.

"Avem un studiu de fezabilitate pentru dezvoltarea Salinei Praid care cuprinde mai multe puncte: dezvoltarea bazei de tratament din salină cu un nivel mai jos, la orizontul 375, chiar sub încăperile actualei baze, construirea unui hotel de 4 stele împreună cu parteneri privaţi, realizarea unui camping cu căsuţe şi restaurant şi acest ştrand. Primul punct, ştrandul, l-am început şi anul viitor turiştii se vor putea bucura de efectele lui binefăcătoare", a spus directorul Salinei Praid.

Acesta a menţionat că realizarea acestor obiective depinde de sursele de finanţare, doar pentru hotelul de patru stele, de exemplu, fiind prevăzut în studiul de fezabilitate un buget de aproximativ 15 milioane de euro.

Studiul integral de dezvoltare turistică a Salinei Praid ar avea nevoie de aproximativ 22 de milioane de euro pentru a se putea materializa, bani care ar putea fi atraşi prin proiecte cu finanţare europeană şi guvernamentală şi din parteneriate private.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...