TURIST ACASĂ. Lipova, destinația preferată a amatorilor de drumeții

Data publicării:
lipova

Mănăstirea Maria Radna marchează un punct important pe harta lăcașurilor de cult bănățene. 

În fiecare an, de Sfânta Maria, mii de credincioși catolici din partea de vest a țării, dar și din Ungaria sau Serbia, vin aici în pelerinaj.

Ei se roagă la icoana care o reprezintă pe Fecioara Maria și despre care se spune că ar fi făcătoare de minuni.

În 1992, Papa Ioan Paul al II-lea i-a conferit mănăstirii titlul de Basilica Minor și, astfel, a înscris-o pe harta mondială a lăcașurilor de cult.

La mai puțin de un kilometru distanță, pe dealul Cioaca Tăutului, se află Cetatea Șoimoș - punct de atracție pentru amatorii de istorie și drumeții.

Atestată documentar de la finalul secolului al 13 -lea, de numele cetății Șoimoș sunt legate cele mai importante evenimente istorice petrecute în zonă.

Din secolul al 19-lea, cetatea este protejată de legea monumentelelor, dar lucrări de consolidare nu s-au făcut decât în deceniul 7 al secolului următor.

Din păcate, amatorii de călătorii nu au prea multe variante de cazare în Lipova.

Totuși, cei care aleg să poposească peste noapte la pensiunile din zonă scot din buzunare între 80 și 100 de lei pentru o cameră single și între 100 și 120 de lei pentru o cameră dublă. Un apartament costă între 120 și 160 de lei pentru o noapte.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”