TINEREȚE FĂRĂ BĂTRÂNEȚE. Cum puteți mânca și sărat, și sănătos

Data publicării:
verdeturi

Sarea este principala sursă de sodiu din alimentaţie. Iar dacă cei mai mulţi dintre noi ştiu că trebuie consumată cu moderaţie, puţini ştiu însă că în toate alimentele există sare. Mai ales că producătorii nu sunt obligaţi să precizeze pe etichetă câtă sare conține un produs.

„Sare iodată în pâine, sare iodată în orice aliment pe care îl cumperi din magazin, pentru că este obligatoriu. Sare iodată în conservă, sare, sare, sare! Dacă vă uitaţi pe etichetele lucrurilor pe care le cumpărăm, marea majoritate au sare!”, spune dr. Mirela Stranţ, medic apifitoterapeut.

„Consumată în cantităţi mari, provoacă boli cardiovasculare, ateroscleroze, hipertensiune, favorizează pierderea calciului din oase, apariţia osteoporozei, a reumatismului, a gutei şi nu în ultimul rând a cancerului”, spune și Ruxandra Constantina, medic apifitoterapeut.

Elena şi Cătălin au urmat cursuri de specializare în detoxifiere, nutriţie şi dezvoltare personală. De patru ani, au adoptat o alimentaţie echilibrată. Au renunţat mai întâi la carne, apoi la zahăr şi la sare. Cu ce au inlocuit-o?

Am experimentat cu plantele uscate, să văd care îmi dau cel mai bine senzaţia de sărat şi care îmi satisfac acest gust, pentru că şi eu aveam poftă de sărat foarte, foarte mare. În loc să pun sare, puneam cimbru uscat sau busuioc uscat sau leuştean. După mai multe săptămâni am vazut că nu îmi mai era aşa poftă de sare ca înainte, că sarea obişnuită nu prea îmi mai place la gust, este mult prea puternică pentru mine”, spune Elena Marin.

Astfel, au testat toate condimentele şi au găsit reţeta ideală de sare vegetală. Este foarte important să respectaţi cantităţile indicate. Altfel, sarea va avea un gust amar şi nu va mai putea fi folosita.

Pentru reţeta de sare vegetală, aveţi nevoie de un deshidrator. Preţul unui deshidrator performant cu nouă tăvi poate ajunge la 2.000 de lei.

Vegetalele trebuie ţinute în deshidrator timp de opt ore, la 41 de grade. Nu toate se vor usca însă în acelaşi timp. De exemplu, cele cu frunze verzi vor sta mai puţin în aparat.

Apoi, folosiţi o râşniţă de cafea pentru a le transforma în pudră.

Amestecaţi pudrele obţinute după cantităţile indicate şi veţi obţine o sare vegetală sănătoasă. Nu trebuie să folosiţi multă în mâncare, pentru că are o aromă puternică şi poate schimba gustul preparatelor.

„La început poate o să vi se pară ciudat, dar vă veţi obişnui şi veţi vedea că nu veţi mai avea nevoie de sare adăugată din sarea normală de bucătărie”, spune Elena.

Dacă nu aveţi un aparat în care să deshidratați legumele, nu vă faceţi griji! Le puteţi cumpăra gata uscate.

„Variantele naturale ar fi verdeţurile: busuiocul uscat, chimenul, leuştean uscat, rădăcina de ţelină, frunzele de ţelină”, spune Cătălin Pârvan.

„Putem să menţinem aroma şi savoarea alimentelor şi să nu ne pierdem interesul şi plăcerea pentru mâncat înlocuind adaosul de sare naturală sau sare de bucătărie cu acele condimente aromate de tip mărar, pătrunjel, coriandru, care conţin o cantitate moderată de sodiu, de sare”, spune dr. Ruxandra Constantina, medic apifitoterapeut.

Există însă şi variante sănătoase pentru a înlocui sarea iodată din supermarketuri.

„Sarea naturală, cea marină, de Himalaya sau chiar sarea brută gemă este o substanţă sănătoasă şi absolut indispensabilă funcţionării normale a corpului. Această sare naturală nu este numai clorură de sodiu, cum este sarea aceea de masă, de bucătărie. Este o combinaţie de aproximativ 80-90 de minerale foarte benefice sănătăţii”, mai spune medicul.

De asemenea, mâncarea poate avea gustul dorit dacă folosiţi alge marine sau sare de salină.

„În România sunt saline foarte bune, ar trebui să o găsim la toate colţurile, dar nu e chiar aşa. Aceasta conţine mai multe minerale, dar totuşi proporţiile nu sunt chiar ideale şi pentru oamenii care au probleme totuşi nu este recomandată”, spune Elena Marin.

Mai exact, persoanele care suferă de afecţiuni cardiovasculare, boli de rinichi sau chiar osteoporoză sunt nevoite să excludă sarea din alimentaţie, iar condimentele sunt cea mai bună soluţie. Şi rețineți: atunci când vă este poftă de ceva sărat, organismul are de fapt nevoie de minerale, nu neapărat de sodiu.

Rețetă sare vegetală:

2 linguriţe mărar uscat

3-4 linguriţe de frunze uscate de ţelină

3 linguriţe leuştean uscat

1 1/2 linguriţă de ceapă galbenă uscată

1 linguriţă usturoi pudră uscat

1 linguriţă radacina uscata de ţelină

1 linguriţă cimbru uscat

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”