V-aţi întâlnit vreodată cu pepeni pe post de elefanţi, castraveţi care zboară sau tarantule din... brânză? În filmul „Stă să plouă cu chiftele 2” orice este posibil! Acesta este şi motivul pentru care puştii din toată lumea de abia aşteaptă să guste noile aventuri ale simpaticelor personaje.
„În „Stă să plouă cu chifetle 2”, mâncarea prinde viaţă, iar personajul principal ajutat de prieteni şi de familie trebuie să facă faţă unei călătorii pline de neprevăzut”, explică Cristian Grigore, redactor site film.
Să nu credeţi că pentru un actor este o joacă de copil să dea viaţă unui astfel de personaj. Este nevoie de multă muncă şi talent cât cuprinde. Chiar dacă filmul durează doar o oră şi jumătate, producătorii acestuia au muncit luni de zile. Cu paşi mici şi...lipicioşi!
Pe lângă situaţiile haioase, în producţia „Stă să plouă cu chiftele 2” puştii pot să înveţe şi lucruri serioase.
„Copiii vor învăţa de aici că este foarte important să te bazezei pe prieteni şi să nu încerci să le faci pe toate de unul singur, vor învăţa că e bine să ai familia aproape şi că poţi învăţa şi te poţi şi distra împreună cu familia ta”, adaugă Cristian Grigore.
Iar cei mari vor avea senzaţia că urmăresc un „Jurassik Park”, în varianta comică şi animată.