SemiMaratonul din Sibiu, evenimentul care permite donarea pentru cauza dorită

Data publicării:
10502068 910712442323413 2302217530066738135 n-1

 

Organizat de Fundația Comunitară Sibiu, în cele patru ediții de existență ale SemiMaratonului, sibienii au alergat pentru 79 de proiecte și au strâns un total de 450.000 de lei. „Aș mai alerga de câte ori trebuie 5 km că să simt din nou emoția când am văzut poza cu incubatorul în secția celor mici. Atunci am conștientizat că un proiect bun mișcă lumea”, spune Gabriela Hila, asociația Mâini Unite.

Renovarea și achiziționarea de aparatură modernă pentru secția de terapie intensivă pentru nou-născuți din Sibiu este doar unul dintre proiectele pentru care sibienii își unesc forțele an de an. Alături de acesta, comunitatea a finanțat prin SemiMaraton construirea unui adăpost județean pentru animalele fără stăpân, unui panou de cățărat cu acces public, renovarea unor locuri de joacă din cartierele și grădinițele locale, a readus la viață trenul cu aburi de pe Valea Hârtibaciului, a reușit introducerea de cursuri gratuite de arhitectură pentru copii în șase școli din Sibiu și multe altele. Schimbarea în bine a orașului pornește de la fiecare persoană implicată, de la fiecare sibian preocupat de comunitatea în care trăiește.

Startul SemiMaratonului se dă chiar în centrul istoric al capitalei culturale din 2007. Alergătorii iau la picior străzile înguste ale Sibiului, aleargă între zidurile medievale ale cetății transilvănene, în parcul natural Pădurea Dumbrava și în al doilea cel mai mare muzeu în aer liber din Europa, Muzeul Civilizației Populare Tradiționale „Astra”.

Cursele se adresează tuturor categoriilor de vârstă și oricărei persoane. Limita de vârstă este de 4 ani, iar vârsta celui mai curajos participant a crescut de la 58 de ani în 2013 la 64 de ani în 2015. Evenimentul strânge anual la start peste 1200 de la alergători.

Pentru înscrieri și detalii suplimentare, puteţi accesa www.maratonsibiu.ro .

SemiMaraton Sibiu este un eveniment sportiv de strângere de fonduri pentru cauze din comunitatea locală, organizat de Fundația Comunitară Sibiu. SemiMaraton Sibiu pune la dispoziție o platformă de atragere de fonduri prin care sunt sprijinite inițiativele nou venite din partea societății civile din Sibiu, proiecte cu impact în comunitatea locală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Te-ar putea interesa și:
carmen iohannis semimaraton
VIDEO. Carmen Iohannis a alergat la SemiMaratonul de la Sibiu
semimaraton siibiu2
Susține o cauză bună și înscrie-te la SemiMaratonul Sibiului!
Partenerii noștri
Playtech
Castelul din Carpați care a renăscut din ruine: transformat într-un refugiu vindecător care...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”