SĂPTĂMÂNA SUB LUPĂ. Decebal Ilina: Comerțul cu arme e la fel de onorabil ca cel cu lumânări sau tămâie
România a fost printre primele țări care a înființat o instituție care să vegheze exportul de armament și echipamente cu dublă utilizare, a spus generalul Decebal Ilina în cadrul emisiunii „Săptămâna sub lupă”.
Întrebat dacă a fost făcut trafic ilegal de armament în România, generalul a susținut că exportul ilegal de arme cu avionul a fost un zvon care urmărea să discrediteze statul român.
„Nu s-a făcut niciodată un export de armament, pentru că există instituții și în aceste instituții, în ANCEX (Agenția Națională de Control al Exporturilor – n. red.) sunt membri din 12 instituții, din SRI, SIE, Ministerul de Interene, al Apărării și altele. Acolo se discută fiecare cerere, cineva care are o cerere de export vine și spune și se verifică beneficiarul exporturilor, dacă există vreo restricție pe spațiul respectiv și chiar când nu există, președintele ANCEX are dreptul să se opună, fără să justifice de ce nu dă licență de export.
Din punctul acesta de vedere noi am respectat toate restricțiile, până la urmă, comerțul cu arme este la fel de onorabil cum e comerțul cu lumânări sau cu tămâie”, a spus Gen. Decebal Ilina, fost șef al Direcției de Informații Militare.
Discuția vine după ce, săptămâna aceasta, creatorul mitralierei Kalaşnikov a fost internat în spital, după ce a suferit stări de leşin. Mihail Kalaşnikov, în vârstă de 93 de ani, are mai multe afecţiuni cardiace, care l-au silit să renunţe la muncă în luna martie a acestui an.
Dealtfel, o cincime din armele de pe planetă poartă semnătura Kalaşnikov.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News