România s-a mutat la mare. „Am așezat șezlonguri și în apă”

Data publicării:
sezlonguri

Plajele au devenit un furnicar de oameni în acest sfârşit de săptămână. Turiştii şi-au găsit cu greu un loc unde să-şi întindă cearceaful, iar cei care împart şezlonguri au trebuit să îşi pună imaginaţia la contribuţie pentru a face faţă cererilor.

„Cel mai tare weekend pe care l-am văzut în ultimii şapte ani! Deci nu vă vorbesc de anul acesta.. Cel mai tare weekend. Nu pot să-mi imaginez! Dacă am băgat şezlonguri şi în apă! E o mare bătaie pe şezlonguri! Preţul nu e unul mare. E 20 de lei un şezlong, nu e un preţ extraordinar. Îmi pare rău că nu l-am făcut 50 de lei”, a susținut Paul Marin, administrator de plajă.

Una dintre staţiunile preferate de turişti a fost Mamaia, unde tinerii au putut să se bucure de muzică, băuturi scumpe şi atmosferă de club.

După câteva ore de plajă, turiştilor li s-a făcut foame. Pentru o porţie de gogoşi sau mâncare, aceştia au avut însă de aşteptat şi câte o jumătate de oră.

Foarte bine le-a mers în acest weekend şi hotelierilor.

„Este unul dintre cele mai agomerate weekenduri din acest an, am fost ocupaţi 100%, iar pentru sfârşitul acesta de săptămână şi pentru zilele următoare, mai avem foarte puţine camere disponibile”, a declarat Stan Ciprian, manager de recepţie.

Dacă distracţiile sunt nenumărate pe litoral, nu acelaşi lucru se poate spune despre locurile de parcare.

În staţiunea Mamaia, parcările sunt arhipline, iar şoferii caută şi zeci de minute un loc de parcare disponibil.

Cea mai mare parte a turiştilor care au petrecut zilele acestea la mare îşi doresc să repete experienţa şi weekend-ul următor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri