La Rio de Janeiro sunt aşteptaţi peste 900.000 de turişti.
Piaţa Sahara se află chiar în centrul oraşului Rio şi este populară printre locuitori pentru varietatea mare de produse, la preţuri rezonabile. Şi sunt multe din care poţi să alegi. De la pantofi şi măşti, la pălării, locul pare ideal pentru orice entuziast al carnavalului.
Sambadromul, centrul carnavalului şi locul unde publicul poate vedea reprezentaţia celebrelor şcoli de samba, a avut parte de pregătiri de ultim moment. Sute de muncitori au lucrat intens pentru ca totul să fie perfect pentru ziua cea mare.
Oficialii metropolei braziliene speră că peste 900.000 de turişti vor veni să ia parte la festivităţi. Mai mult, la sutele de petreceri ce vor avea loc pe străzile oraşului vor participa mai mult de 6 milioane de oameni.