Premiile Darwin 2013: Topul prostiei extreme

Data publicării:
da

Fiindcă decembrie este luna bilanţurilor, în Statele Unite se realizează din 1994 unul mai puţin obişnuit, prin acordarea Premiilor „Darwin”, un top al prostiei extreme. Clasamentul este aşadar o tradiţie, dar dincolo de aspectul amuzant, în unele cazuri deznodământul este tragic.


Topul prostiei pe 2013 este deschis de cazul unui american din California care a încercat să împiedice un jaf. James Elliot a tras cu pistolul în direcţia hoţilor, însă arma nu s-a descărcat. Acest lucru s-a întâmplat însă câteva secunde mai târziu, când americanul s-a uitat pe ţeavă, crezând că e blocată. Pistolul s-a descărcat, iar bărbatul a murit pe loc.

Un bucătar elveţian ocupă locul 2 al topului: a rămas fără un deget după ce şi l-a prins într-o maşină de tocat carne. Compania de asigurări a trimis un expert pentru a realiza reconstituirea, însă acesta şi-a tăiat şi el degetul în aceeaşi maşină de tocat. Rezultatul? Bucătarul a fost despăgubit, iar expertul nu, întrucât nu se mai încumetă nimeni să facă o altă reconstituire.

Pe locul 3 stă autorul unei crime făcute la nervi. După ce şi-a deszăpezit locul de parcare şi accesul către acesta timp de mai multe ore, o femeie a ocupat spaţiul proaspăt eliberat. Proprietarul de drept a scos pistolul, a tras, iar doamna a murit. Maşina ei nu poate fi mutată până când justiţia nu se va pronunţa în dosarul de crimă.

Un caz aparte vine din Zimbabwe, ocupantul locului 4 în top. Un şofer de autobuz trebuia să transporte 20 de bolnavi psihic la un ospiciu. Pe drum a oprit la un fast food ca să mănânce, moment în care pasagerii săi au fugit. Şoferul a ieşit rapid din încurcătură: s-a dus într-o staţie de autobuz şi s-a oferit să transporte gratis 20 de călători acolo unde au nevoie. I-a dus însă la ospiciul cu pricina, iar medicii de aici i-au ţinut pe călătorii sănătoşi închişi trei zile înainte să realizeze că ceva este în neregulă cu „pacienţii”.

Pe locul 5 se află un adolescent ajuns cu răni grave la spital, care dorise să afle cât de mult se poate apropia de o locomotivă ce execută manevre în gară fără să păţească ceva.

Pe locul 6 stă un jefuitor distrat. A intrat într-un magazin din Louisiana şi i-a cerut casierei să îi schimbe o hârtie de 20 de dolari. Când casiera a deschis sertarul cu bani, hoţul a scos pistolul şi a jefuit tot conţinutul sertarului. A avut de pierdut, pentru că în sertar erau 15 dolari, iar el şi-a uitat propria bancnotă de 20 de dolari pe tejghea.

Pe locul 7, un alt caz tragic: un american din Arkansas a încercat să fure o cutie cu bere dintr-o vitrină, pe care a vrut să o spargă cu o bucată de bordură. A ridicat-o şi a aruncat-o, moment în care piatra a ricoşat din vitrina de plexiglas. Bărbatul a murit.

Pe locul 8, un alt hoţ: individul furase geanta unei doamne în New York. Aceasta a dat semnalmentele poliţiei, care l-a reţinut pe făptuitor. După ce femeia a spus că îl recunoaşte, bărbatul le-a răspuns senin poliţiştilor: şi eu o recunosc, deci suntem chit. Ce mai vreţi de la mine?

Rămânem în categoria jafurilor eşuate şi pe locul 9. S-a întâmplat la un restaurant Burger King, când la orele dimineţii un bărbat a scos pistolul şi i-a cerut casierului toţi banii din casă. Acesta a replicat că nu poate deschide casa decât dacă i se comandă ceva. Aşa că hoţul a comandat o salată cu ceapă. I s-a explicat că ceapa nu se serveşte decât cu micul dejun, aşa că hoţul a plecat: nu avea bani ca să comande micul dejun.

Câştigătorul ultimului loc din clasament a încercat să fure benzina dintr-o vidanjă. A introdus capătul unui furtun în rezervorul vidanjerei, a pregătit canistrele, apoi a început să tragă aer cu gura din celălalt capăt al furtunului. A fost descoperit de poliţie leşinat, după ce introdusese de fapt furtunul în vidanjă.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri