A fost o paradă plină de culoare. Centrul Bucureştiului a răsunat de ritmul cimpoaielor şi al tobelor, în onoarea Sfântului Patrick. Mesajul sărbătorii a fost Gândeşte şi poartă Verde. Paticipanţii s-au conformat. Costumaţi cu pălării supradimensionate ori peruci, oamenii s-au pus pe distracţie.
Organizată pentru prima dată în Bucureşti, parada a strâns peste 2.000 de oameni - irlandezi, dar şi români.
„Sunt fericit să fiu aici, la Bucureşti. E o zi bună să fiu reprezentant al Irlandei în Bucureşti”, a declarat ambasadorul Oliver Grogan.
Defilarea s-a încheiat în Centrul vechi al capitalei, unde irlandezii şi românii au rămas să petreacă.
Parada nu este singurul eveniment organizat cu ocazia Zilei Sfântului Patrick. Palatul Parlamentului este iluminat la această oră în culoarea verde. Luminile au fost aprinse mai întâi doar pe partea inferioară a clădirii. Toate clădirile din orașele mari ale lumii au fost „înverzite”, începând cu piramidele sau marile hoteluri din Dubai.