Plin până la refuz. Locurile de cazare și parcările, marile probleme ale turiștilor de pe litoral

Data publicării:
parcare de boss

Turiştii care nu şi-au rezervat din timp camere au avut nevoie de mult noroc şi pentru a mai găsi locuri de cazare în Mamaia.

„Din fericire pentru noi, avem un grad de ocupare de sută la sută, grad de ocupare pe care îl estimăm şi pentru weekendul viitor”, a spus Diana Zaharia, coordonatorul de rezervări al unui hotel.

Şi pentru un loc liber pe plajă, lupta a fost dură. Este vârf de sezon pe litoral şi cel mai aglomerat weekend de până acum, iar asta se vede pe plajă unde, dacă vreţi să vă întindeţi un cearşaf, nu prea aveţi loc pentru că orice părticică de nisip este exploatată la maximum.

„Am închiriat de ieri dimineaţă zece şezlonguri, am plătit în avans pentru trei zile, ca să fim siguri că avem locurile rezervate”, a spus unul dintre turiști.

„Suntem veniţi de la 7.30 şi am prins loc”, a spus un alt turist.

De aglomeraţia mare profită cei care închiriază şezlongurile.

Preţurile sunt OK. Sâmbăta şi duminica sunt cu 5 lei mai scumpe”, a spus un angajat.

„Acum chiar nu o să mai vin. Total nemulţumită din cauza fluctuaţiei preţurilor: au preţuri pentru zilele săptămânii şi pentru weekend, ceea ce nu mi se pare corect”, a spus o turistă deranjată de aceste prețuri.

Patronii teraselor îşi freacă mâinile, mulţumiţi că au clienţi mulţi.

„Încasările sunt bune, turişti sunt”, a adăugat Georgeta Tucan, adminstrator terasă.

Goana după un loc de parcare

Aventura începe chiar la intrarea în cea mai aglomerată staţiune. Ca să găsească un loc de parcare, turiştii trebuie să aibă multă răbdare.

„Foarte greu am găsit un loc de parcare. Am căutat prin 4-5 parcări până am găsit”, a spus unul dintre turiști.

De o parte şi de cealaltă a bulevardului, dar şi printre hoteluri, nu este nici măcar un spaţiu liber. Nici în parcările private nu sunt locuri

„Nu mai sunt. 250 de locuri și nimic. Am pus (mașini – n.r.) și pe iarbă, peste tot. Nu mai e nimic”, a spus Silviu Mătăsaru, administrator de parcare.

Într-un final, cei care se satură să dea ocol prin staţiune îşi lasă maşinile la întâmplare.

„Am avut un eveniment neplăcut ieri. Am parcat pe iarbă și mi-au blocat roțile. Am plătit amenda și toate cele”, a spus un șofer mai puțin norocos.

Șoferii au avut mai mult noroc şi au putut parca fără să fie sancţionaţi. Poliţiştii locali nu au ieşit pe teren. Dacă ar fi fost la datorie însă, ar fi încasat mulţi bani. Pentru deblocarea roţilor, un şofer trebuie să plătească 50 de lei, plus amenda. Dacă îi ridică maşina, suma este mult mai mare: 600 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri