O viaţă de povestit. La 86 de ani, Marina Dragu luptă pentru protejarea mediului
Biolog și ghid turistic, la 86 de ani Marina Dragu luptă pentru protejarea mediului.
„M-am născut într-o casă înconjurată de 2 hectare de crâng, încât pot să spun că am trăit într-un fel de sălbăticie. Eu mă rugam la Zâna Florilor să găsesc cele mai frumoase flori, prindeam fluturii cei mai frumoşi”, își amintește Marina Dragu.
S-a născut la Ştefăneşti, judeţul Botoşani, într-o familie cu principii solide. Mama era învăţătoare, iar tatăl funcţionar la Fisc. Pentru că era un copil curios şi îndrăzneţ, părinţii au considerat că are nevoie de o educaţie strictă. Aşa că la vârsta de 8 ani, au dus-o la internat la Iaşi, într-o şcoală de călugăriţe franceze.
„Pentru mine a fost catastrofa cea mare, fiindcă din libertatea totală, din rochiţele scurte, m-am trezit într-o fustă până la glezne, obligată şi îngrădită cu multe obiceiuri din astea ca la mănăstiri, mă căţăram în copac, se rugau de mine să cobor...”, povestește Marina Dragu.
Chiar dacă i-au fost de folos mai târziu, atunci nu înţelegea de ce trebuie să urmeze atâtea reguli.
„Eram două fete şi un băiat, ne cam băteam cu perne, ne jucam şi noi ca copiii. În momentul în care vorbea Nicolae Iorga, tata spunea cu glas mai ridicat: vorbeşte Nicolae Iorga! În momentul ăsta era linişte, nu se auzea niciun bâzâit în casă, motiv pentru care, dat fiind că în biserică nu se vorbeşte, eu m-am gândit că Nicolae Iorga e fratele lui Dumnezeu”, mărturisește Marina Dragu.
Abia împlinise vârsta de 14 ani când a început cel de-al Doilea Război Mondial. Familia sa a fost nevoită să lase totul în urmă şi să se refugieze la Bucureşti.
Marina Dragu: „Refugiul a fost ceva cumplit...Am socotit că a pleca de acasă în necunoscut, cu ce era pe noi, era cel mai cumplit lucru care se putea întâmpla cuiva”.
De la Bucureşti, familia sa a fost trimisă la Giurgiu. Acolo i-a primit un preot şi le-a oferit tot sprijinul de care aveau nevoie.
Marina Dragu: „Am făcut clasa a V-a de liceu la Liceul Regina Maria din Giurgiu, eram mai multe refugiate, eram cinci. Aşa s-a făcut că toate eram strălucite la învăţătură. Ştiţi cum ne chemau profesorii? Refugiata nr. 1, refugiata nr. 2, refugiata nr.3. E foarte trist ce vă spun”.
După un an de refugiu, Marina şi familia ei s-au întors acasă. Au depăşit momentele grele şi au luat-o de la zero. Marina s-a întors la şcoală şi a făcut o pasiune pentru cărţile poştale.
Marina Dragu: „Plecând la bunicii mei care erau la Dorohoi am descoperit în magazie o ladă plină de scrisori. ... Amândoi fraţii mamei mele - unul era comandor în Marina Regală, făcuse studiile de gen în Franţa, şi cel de-al doilea făcuse Înalta Şcoală comercială, dar de marină - ei trimiteau întotdeauna scrisori părinţilor pe unde umblau”.
Părea că perioada urâtă din viaţa ei a trecut şi că totul va fi bine de acum încolo. Însă nu a fost aşa.
Marina Dragu: „La facultate când am intrat, fiecare student avea nota socială şi nota la obiect.
„Cei care aveam pământ, copiii, studenţii ai căror părinţi aveau pământ, eram notaţi cu nota 2. Ei, asta a fost nenorocirea noastră după cel de-al Doilea Război Mondial. Pământul şi faptul că erau intelectuali”, subliniază Marina Dragu.
După terminarea studiilor, problemele au continuat pentru Marina. Originea „nesănătoasă” a urmărit-o aproape toată viaţa.
Marina Dragu: „Am lucrat ca asistent aproape opt luni fără să primesc salariu. Fiindcă aveam origine socială nesănătoasă. Şi atunci eu i-am spus tatei: tată, eu plec la Bucureşti să-mi găsesc un loc”.
În „bagaj”, tatăl i-a pus şi două sfaturi pe care Marina Dragu le-a ţinut minte toată viaţa.
Marina Dragu: „Şi m-a luat şi mi-a spus aşa... când o să ai ceva pe suflet, o greutate şi o să vrei să spui ceva cuiva, să nu te încrezi în nimeni. Să te duci la un copac într-o grădină publică sau unde o să găseşti tu un copac şi să spui: măi copacule, uite ce mă apasă”.
Chiar dacă biologia a fost una dintre cele mai mari preocupări ale Marinei, nu a reuşit să lucreze în domeniu. Statul a vrut ca ea să fie geolog tehnic. Dar până la urmă, din cauza pământului pe care îl deţinea familia ei, a fost dată afară şi din Comitetul Geologic. A devenit ghid colaborator extern, reprezentantă a Ministerului Culturii în lume. Timp de 40 de ani a vizitat sute de ţări şi a cunoscut diverse personalităţi, ca Anthony Quinn.
Marina Dragu: „Deodată am încremenit uitându-mă la acel bărbat care mi-a spus: Marina, please, don't tell me I am Anthony Quinn, la care eu i-am spus: You are Anthony Quinn! La care el mi-a spus: Please, shut up, Marina! Şi bineînţeles că nu am mai scos niciun cuvânt. Asta a fost una dintre cele mai mari surprize ale vieţii mele ca ghid, fiindcă era actorul meu preferat”.
Chiar dacă se apropie de vârsta de 90 de ani, Marina Dragu este încă activă în lupta pentru natură. Locuieşte lângă Parcul Circului de 26 de ani, iar lotuşii care înfrumuseţează cartierul au crescut sub ochii ei. Atunci când lacul era la un pas de secare şi autorităţile nu au făcut nimic pentru a remedia situaţia, Marina a fost portavocea grupului de iniţiativă care a militat pentru salvarea plantelor roz.
„Pasiunea pentru natură tot a rămas punctul numărul 1 al existenţei mele. Când eram mică mama îmi spunea că stăteam în genunchi lângă o plantă până înflorea. Deci gândiţi-vă că aveam răbdare”, spune Marina Dragu.
În tot acest timp, Marina a colecţionat cărţi poştale şi fotografii. Pe toate le mai păstrează şi acum.
În ciuda obstacolelor, Marina Dragu şi-a trasat singură un drum frumos prin viaţă. Iar bogăţia ei sunt acum nişte poze vechi şi multe amintiri. Are un singur regret: „Aş fi putut să evoluez în alt fel, cu toate cunoştinţele, şi îmi pare rău că în curând o să plec din lumea asta cu tot ce am adunat în mine”.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
