Robert Abramov este un tânăr care nu este de la munte, dar iubeşte sporturile de iarnă din copilărie. A bătut drumul de la Bucreşti ca să fie printre primii care vor testa pârtia de la Voineasa. Şi-a pus pe cască şi camera video, ca să le arate prietenilor cât de frumos este.
„Am auzit de la prieteni, cunoștințe, site-uri de socializare şi aşa mai departe, că e altceva faţă de ce am fost obişnuiţi până acum și am zis să văd despre ce e vorba. Impresia da, e bună, dar mă așteptam la mai bine”, spune Robert Abramov.
Uşoara dezamăgire a fost provocată pentru că teleschiul nu a funcţionat în prima zi, iar pârtia mai are încă locuri neacoperite de zăpadă.
Chiar şi aşa, trei mii de turişti se distrează la Voineasa în acest weekend.
Autorităţile speră ca numărul de turişti să se dubleze faţă de anul trecut.
„Dacă atunci am avut 60.000, anul aceste ne dorim mult mai mulți”, spune Geani Man, viceprimar în Voineasa.
Sunt însă şi probleme: nu sunt bani pentru plata salvamonştiştilor. Ei trebuie să primească câte 37 de lei pentru hrana zilnică, plus 200 de lei pe lună pentru alte cheltuieli. Consiliul Judeţean încearcă să găsească o soluţie, altfel oamenii care trebuie să intervină în cazul unui accident produs pe pârtie nu vor mai lucra.
„Nu o să-i convină nimănui să puna bani din buzunar ca să facă această acțiune pe pârtie. Și atunci nu vreau să sune ca amenințare, dar suntem fortați de împrejurări”, explică Victor Becşenescu, salvamontist la Serviciul Public Județean Salvamont Vâlcea.
Cei care vor să schieze pe Transalpina Ski Resort trebuie să plătească un abonament de 100 de lei pe zi, care include şi transportul cu telecabină sau teleschiul.