Apă, distracţie şi multă adrenalină! Ce poate fi mai frumos vara decât wakebordul, un sport nautic care îmbină apa cu placa de snowboard! Nu orice copil poate însă practica acest sport.
„În mod cert trebuie să fie copii sportivi care au mai practicat și alte sporturi, poate înot care îi ajută foarte mult și care sunt deschiși unor activități dinamice”, spune Daniel Ismailciuc, instructor de wakeboard și ski nautic.
„Am început când aveam 9 ani și sportul acesta înseamnă toată viața mea”, spune Lara, o fetiță de numai 10 ani.
Wakeboard-ul nu înseamnă doar distracţie şi adrenalină, acesta aduce şi alte beneficii.
„Sunt foarte mulți copii care s-au împrietenit cu calculatorul și nu suntem de aceeași părere cu ei și am vrea să-i scoatem pe toți din casă, să facem sport și să ne mișcăm”, mai spune instructorul.
Pentru cei care îşi imaginează că este un sport periculos, este bine de ştiut că...
„Pare greu și toți zic că-i periculos, dar nu e periculos, după ce te ridici o dată, dupa aceea ți se pare interesant și te ambiționezi să faci mult mai multe lucruri: să sari și mai mult și mai mult. După aceea ajungi undeva unde nu credeai și chiar te bucuri”, spune Alex.
Copiii care vin la wakeboard îl au ca model chiar pe instructorul lor.
„El face tot felul de trucuri și doar se gândește o dată la ele: a, eu nu am încercat trucul ăsta, și-l încercă până reușește”, spune Rareș.
Cu un asemenea profesor, cei mici au ajuns deja să facă performantă şi au planuri mari!
„Am luat locul I la Junior Wake's Fest 2012 și vreau să ajung să câștig un concurs mondial, să fiu un rider profesionist”, se mândrește Alex.