În emisfera nordică, fenomenul poartă numele de auroră boreală şi face referire la zeița romană a zorilor, Aurora, și numele grecesc al vânturilor nordice, Boreas.
Ele apar în mod normal între septembrie-octombrie și martie-aprilie, sub diferite culori, de la roşu şi verde până la albastru şi violet.
Aurora boreală pot fi observate în nordul Europei şi al Americii de Nord. În emisfera sudică, fenomenul este cunoscut sub numele de auroră australă, după James Cook şi este vizibilă în Antarctica, Australia şi America de Sud. Dar au fost şi exceptii, pe 1 şi 2 septembrie 1859 aurora boreală a fost vizibila până în Cuba, Hawaii şi chiar Italia.
Ele pot aparea ca o strălucire difuză şi ca o cortină extinsă în spațiu orizontal, dar şi sub formă de arcuri care își pot schimba forma permanent.
Fenomenul nu este exclusiv unul terestru. El a fost observat și pe Jupiter, Saturn, Marte și Venus, dar poate fi reprodus artificial, prin explozii nucleare cum a fost cazul experimentului Starfish din 1962.