20 de studenţi, niciunul mai mare de 19 ani, au fost ridicaţi de mascaţi chiar din centrul oraşului Galaţi. Fără să li se dea explicaţii au fost urcaţi în dube şi duşi la unitatea jandarmeriei. Deşi erau speriaţi, niciunul nu a îndrăznit să întrebe ce se întâmplă. Tinerii au fost percheziţionaţi, iar asupra unora dintre ei au fost găsite mai multe pachete cu o substanţă halucinogenă.
Abia după jumătate de oră de spaimă, studenţilor boboci li s-a spus că este vorba despre o farsă pusă la cale de jandarmi, împreună cu liderii studenţilor.
Înscenarea a fost gândită de liderul studenţilor ca o probă în cadrul Balului Bobocilor, iar jandarnii au intrat bucuroşi în joc pentru că sunt în plină campanie de promovare a activităţilor jandarmeriei.
„A fost o farsă, ne bucurăm că ne-am atins oarecum scopul şi nu şi-au dat seama de ceea ce s-a întâmplat. Farsa a fost pusă la cale împreună cu preşedintele Ligii Studenţilor”, a afirmat Mircea Bădin, purtător de cuvânt IJJ Galaţi.
Drept răsplată pentru că au trecut cu bine de această farsă, studenţii boboci vor petrece două zile alături de jandarmi pentru a înţelege cât mai bine ce înseamnă această meserie.