„DIN|Interior”. Andrei Pleșu: „Braga este un subiect serios! E un subiect de cultură”
În ultimii ani, braga, băutura răcoritoare tradiţională a românilor, a început să reapară în magazinele din marile oraşe. Cei care o vând nu mai sunt bragagiii de altădată, care animau marile bulevarde ale Bucureştiului, cu celebrul lor strigăt „braga rece!”.
Comercianții de astăzi au înțeles că românii sunt dispuși să cheltuie bani frumoși pentru produsele tradiționale. Sloganul „ieftin ca braga” este demodat. Asta, deoarece braga zilelor noastre concurează la preț cu nectarul din fructe exotice. Cu toate acestea, din ce în ce mai mulți români îi redescoperă savoarea.
O delicatesă orientală
Braga este un nectar dulce-acrișor, făcut din cereale. Turcii au adus-o în spațiul românesc acum 300 de ani, dimpreună cu alte delicatese orientale: halva, halviță, giugiuc, cataif, rahat.
Scriitorul Andrei Pleșu, fost ministru al Culturii, le-a spus reporterilor „DIN|Interior” istoria băuturii ieftine, dar extrem de gustoase, care a răcorit românii vreme de sute de ani.
„Domnule, braga este un subiect serios! E un subiect de cultură. Exista o tradiție veche a acestei băuturi”, spune omul de cultură.
În perioada interbelică, braga era o băutură răcoritoare ieftină și ușor de găsit. În București, în verile toride bragagii umblau în lung și în lat pe Lipscani și pe Calea Victoriei și atrageau mușteriii cu vestita strigare: „Braga rece!!!
„Este sănătoasă, nu este acidulată, este din cereale și lucrul aceasta nu a dănat nimănui”, explică Hashim Memish, producător de bragă.
„Era o băutură ieftină. Avea un aspect oarecum antipatic. Avea ceva noroios, așa, în înfățișare, dar gustul mi se părea excepțional”, rememorează Andrei Pleșu.
După venirea comuniștilor la putere, braga a dispărut. Piața a fost invadată de sucuri autohtone, precum Cico și Frucade.
„Îmi aduc aminte o etichetă: sirop de struguri cu miros de zmeură. Mi-a rămas în cap fiindcă nu înțelegeam dacă vrei să vinzi sirop de zmeură, de ce nu vinzi direct sirop de zmeură. Era totul un fel de amalgam chimic pe care braga l-ar fi combătut suveran!”, își aminte Andrei Pleșu.
„Braga în România s-a realizat în condiții artizanale și în momentul în care industria a trecut la tot felul de sucuri mai degrabă artificiale decât naturale, pe vremea comunismului braga nu și-a mai găsit locul în piață”, explică Achim Irimescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii.
A rămas nostalgia unei generații pentru această băutură specială. Pentru scriitorul Andrei Pleșu, braga se identifică imediat cu una dintre bucuriile copilăriei.
„Eu beam braga când eram elev de liceu. Costa 40 de bani paharul și mergeam pe jos la școală să nu plătesc troleibuzul să beau o bragă. Dacă tot suntem nostalgici, să nu fim nostalgici numai cu aberații, ce blocuri s-au făcut. Să fim nostalgici pe lucruri adevărate, care merită un pic de nostalgie. Braga e unul dintre ele”, spune Andrei Pleșu.
O piață redeschisă pentru nostalgici
În ultimii ani, braga a reapărut în Romania. Cei care o produc nu mai sunt bragagiii ambulanți de altădată, ci negustori de origine turcă și albaneză, care au înțeles dorința românilor de a consuma produsele naturale de odinioară. Nici prețul nu mai este același. În prezent, un pahar de bragă costă patru, cinci lei, adică de zece ori mai mult decât a valorat pe vremuri.
„Braga arată prost, dar gustul e bun. În tranziție de multe ori lucrurile par să fie promițătoare, apar mari orizonturi de aștepatare și pe urmă se întâmplă.. e braga în sensul prost”, spune Andrei Pleșu.
Mahmud Coray este un om de afaceri turc care a venit din Istambul, la București, în anul 1996 să-și deschidă o plăcintărie. De doi ani, Coray a început să vândă bragă la dozator, la restaurantul său din centrul istoric al Capitalei.
„Atunci când am deschis plăcintăria, clienții mai bătrâni veneau și mă întrebau: cu plăcinte, merge bragă! După aceea, ei mi-au dat ideea!”, spune Mahmud Coray, patron restaurant.
Pe timp de vară, Coray spune că vinde circa patru, cinci de bragă. La un preț de zece lei litrul, profitul său este garantat: peste 10.000 de euro pe sezon.
În prezent, bragagiul turc are planuri mari cu afacerea sa. Vrea să pună aparate automate în tot Bucureștiul.
Batrânii care trec prin centrul istoric, se bucură când găsesc braga. Tinerii însă nu sunt obișnuiți cu această bautură, tulbure, care seamănă mai degrabă cu borșul. Mulți dintre ei îi descoperă pentru prima dată gustul și se declară încântați.
„Oamenii, dacă nu le dai ceva și le dai altceva, se obișnuiesc cu altcevaul. Eu mă mir că dumneavoastră știți de bragă! Există o generație întreagă, generații deja care habar nu au ce e aia!”, explică Andrei Pleșu.
În România, singurii care mai produc bragă sunt câțiva afaceriști din județele Galați, Ialomița, Olt și Mehedinți. Producția este una artizanală.
În ultimii ani tot mai mulți oameni de afaceri s-au arătat interesați să înceapă o afacere cu braga.
Ismail Dilaver și soția sa, Mariana, și-au vândut unul dintre apartamentele din Galați ca să înceapă un bussines cu braga la Urziceni. Soții Dilaver, de origine turcă au cautat mult un cazan de fonta în care să fiarbă cerealele, mei și grâu.
Familia Dilaver va începe producția în această vara. Reteța lor este secretă și a fost moștenită din generație, în generație. În urmă cu 70 de ani, bunicul lui Ismail era cel mai renumit bragagiu din județul Constanța.
Soții și-au propus să vândă, în fiecare lună, peste 20 de tone de bragă, mai ales în București. Cum comerțul cu braga este doar o afacere de vară, familia Dilaver ia în calcul să producă și dulciuri.
Producători cu tradiție în familie
Totuși, în România sunt familii care produc bragă de când se știu.
În orașul Slatina, din județul Olt, familia Memish, de origine albaneză, este renumită pentru băuturile răcoritoare și pentru dulciurile pe care le produce de mai bine de 300 de ani.
„Înainte de toate, braga este sângele care a curs și curge în venele familiei. Este emblema care ne reprezintă și suntem foarte mândri de toate produsele pe care le facem”, spune Djemal Memish, producător de bragă.
„Mi se pare că îi spune Atletul albanez. E un atlet al acestei reînnoiri. Îl felicit și de câte ori trec pe acolo iau. Ultima dată am băut bragă de la el”, mărturisește Andrei Pleșu.
La Slatina, povestea albanezilor a început acum trei secole. Atunci, strămoșii familiei Memish au migrat din Imperiul Otoman ca să vândă braga și alte delicii orientale, în Țara Românească. Albanezii și-au câștigat repede respectul localnicilor după ce unul dintre ei a donat primăriei o sumă uriașă de bani pe care care câștigat-o la o partidă de lupte greco-romane cu un turc. Cum religia musulmană interzice câștigurile din pariuri, albenzul a dăruit banii săracilor.
„Oferind primăriei, primarul a spus: domnule, ei sunt albanezi. Hai să le punem titlul, s-a scris „atletul albanez”. De atunci, denumirea atletul albanez a rămas până în zilele noastre”, explică Hashim Memish.
Comuniștii au vrut să le închidă afacerea, dar nu au reușit. Se spune că însuși Ceaușeascu s-ar fi împotrivit după ce a gustat din braga și înghețata albanezilor.
După 1989, prin prăvălia familiei Memish a trecut lume aleasă, ambasadorul SUA, James Rosapepe, ambasadorul Albaniei și cel al Braziliei. Mai în glumă, mai în serios, diplomatul brazilian i-a invitat pe albanezi să vândă braga pe plajele de la Rio, însă aceștia au preferat să rămână la Slatina. Autoritățile române nu au apreciat patriotismul lor și le-au acordat cetățenia română abia după zeci de ani de așteptare.
În prezent, afacerea familiei Memish a fost preluată de Djemal și de verișorul sau Ibrahim.
„Noi, ultima generație care suntem acum, dacă nu reușim să ridicăm mai mult, avem măcar dorința de a menține ceea ce au făcut bunicii și părinții noștri”, spune Ibrahim Memish. Recent, albanezii au deschis și o cafenea în centrul orașului.
Experiența bulgară
În timp ce în România, bragagii sunt aproape necunoscuți, în Bulgaria autoritățile le-au ridicat o statuie în semn de recunoștință în orașul Radomir. La sud de Dunare, comerțul cu braga a devenit o adevarată industrie, iar în joc se afla mulți bani.
„În Bulgaria se face bragă industrial. Se vinde la chioșcuri. De ce bulgarii, e veșnicul nostru exemplu, de ce bulgarii vând bragă în continuare și noi ne-am oprit? Ce, nu au și ei oameni bogați? Și acum dați-mi voie să fiu patriotic. Braga din Bulgaria, boza se numește, e mult mai slabă decât braga pe care mi-o amintesc eu în România și care are o tradiție”, povestește Andrei Pleșu.
Vremurile s-au schimbat și odată cu ele și gusturile. Iar braga rămâne o băutura uitată, pentru cunoscători.
„Într-o țară în criză, care adoptă foarte rapid soluții europene sau globale pentru noutăți alimentare, ar fi bine să existe și varianta asta săracă pentru oameni care nu au bani, dar vor să se bucure și ei de un gust agreabil și atunci braga ar fi o soluție. Ca și birturile în care să se vânda doar măsline și puțină slănină cu boia și o icră și o țuică. Ar fi foarte agreabil să existe așa ceva”, conchide Andrei Pleșu.
Cu siguranță însă că braga nu va disparea de pe fața pământului. Și nici din România, atât timp cât vor mai exista câțiva turci și albanezi pasionați de băutura lor legendară.
Urmăriți reportajul integral în materialul video atașat.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
