Dincolo de obiectiv. Gândurile unui fotograf din zonele de conflict
Există fotografi de modă, de studio, fotoreporteri specializați pe sport, dar există și oameni care se "înarmează" cu camera foto pentru a merge în zonele de conflict. Unul dintre aceștia din urmă este Florin Ghioca, pentru care o deplasare în Afganistan a ajuns la fel de obișnuită cum sunt, pentru unii dintre noi, weekend-urile la mare.
„Toată treaba a început în 2007, când eram corespondent de presă în Statele Unite pentru Cotidianul și am cunoscut niște oameni de la Consiliul de Securitate al ONU. Mi-au deschis, cumva, ochii spre lumea asta. Am ajuns să aplic pentru o deplasare cu NATO, nu știam unde, însă, în momentul în care am ajuns acasă, la o lună după momentul respectiv, am aflat că mi s-a aprobat cererea - pe care eu n-am depus-o, de altfel - de a merge cu NATO în Afganistan, pentru o lună. Toată treaba se întâmpla peste fix o săptămână, astfel că a trebuit să mă ocup de partea de vize și tot bagajul, în câteva zile. A fost destul de greu, pentru că nu știam nici încotro merg, nici ce se întâmplă, cu multe lucruri m-am acomodat la fața locului. Sincer să fiu, nu știam unde-i Kandaharul pe hartă”, povestește acesta.
Această experiență l-a impresionat atât de mult, încât a decis să se reîntoarcă acolo.
În bagajul unui călător obișnuit există haine potrivite pentru vremea de la destinație, o trusă de cosmetice, o cameră foto, poate câteva cărți de vacanță. Bagajul lui Florin Ghioca conține, de regulă, obiecte pe care nu le găsim la magazine.
„Vestă antiglonț și cască. A trebuit să apelez, ca jurnalist, la MApN și la SPP. Am să spun de ce e mai avantajos să apelezi la SPP: pentru că vestele lor sunt mult mai ușoare, chiar dacă nu au aceeași protecție, au 4-5 kilograme, le poți purta pe sub cămașă, deci poți să și arăți bine, dacă vrei. Vestele de la MapN au două plăci de kevlar, în față și în spate, de câte 10 kg fiecare. Eu mi le scot de fiecare dată, nu le port. Au fost multe zone în care am plecat chiar și fără vestă pe mine pentru că, până la urmă, dacă te țintește în gât, în cap, tot aia e”, mai spune acesta.
Tocmai din aceste motive, Florin Ghioca a ascuns familiei sale destinațiile reale, ori de câte ori a plecat în zone riscante.
Oamenii întâlniți în unele dintre cele mai periculoase zone ale lumii și dramele lor nu l-au lăsat indiferent pe Florin.
„Din fericire, n-am rămas cu sechele, am văzut multe lucruri teribile acolo și m-am întors - zic eu - relativ în regulă. Cred că un mod de a exorciza totul au fost chiar expozițiile pe care le-am făcut”, a mai afirmat el.
Cea mai recentă dintre ele se numește "Palestina - o poveste colaterală".
Dintre poveștile tragice pe care Florin le-a aflat în Palestina, pe una a trăit-o el însuși.
„Am ajuns în centrul de refugiați Kalandia la 3 zile după un incident în care au fost omorâți 3 palestinieni. Cel mai mic dintre ei avea 18 ani. Când am ajuns acolo am vrut să-i văd familia. Spre surprinderea mea, am și reușit, foarte rapid, am fost condus pe câteva străduțe și am ajuns într-un loc în care familia respectivului încă era adunată în curte și îl plângeau. M-am întâlnit cu fratele lui - este cel pe care îl vedem pe afiș - și care mi-a povestit tot ce s-a întâmplat în dimineața respectivă. Mi-a povestit că, de fapt, fratele lui a încercat să-și salveze un văr care fusese împușcat și care a rămas cu glonțul în picior. Văr pe care l-am și vizitat și l-am găsit pe terasa casei, în cârje, bandajat. Mi-a povestit că s-a dus la spital, ulterior, iar medicii l-au mai amânat câteva zile”, își amintește fotograful.
Deși a fost martorul unor întâmplări dramatice, Florin Ghioca plănuiește și alte călătorii "în interes de serviciu".
„Dacă acum am avut "O poveste palestiniană" și am avut și una afgană, data viitoare o să am o poveste siriană, probabil una egipteană, una libiană. E o povară. Venind din lumea asta unde, crede-mă, suntem foarte norocoși că suntem în ciuda Zidului Plângerii pe care îl avem peste tot. Când ajungi acolo și vezi atâta suferință, atâta durere, atâția oameni nenorociți, copii amputați, până la urmă, atâta moarte, iminența morții... Te trezești, ieși dintr-o bază militară și te gândești că poți, în orice secundă, să mori. Eu nu pot să plec la drum cu gândul ăsta, pentru că n-aș mai pleca”, mărturisește acesta.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
