Din culisele expediţiei pe acoperişul lumii. H. Colibăşanu: Vin destul de distrus din Himalaya

Cod roșu de vreme extremă în România. Când va lovi viscolul

„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi

Ciolacu, criză de furie

Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025

Care este legătura dintre studii și nivelul de trai

Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală

Președintele Klaus Iohannis va fi chemat în Parlament (surse)

Primele reacții ale lui Simion și Piedone după înregistrarea audio în care ce se alintă cu „Satana” și „Sătănel”

„Eu vin destul de distrus din Himalaya. (...) La întoarcerea de pe munte abia ne ţineam pe picioare. Slăbeşti cam 10 kilograme. (...)Decât să trăieşti mult şi prost, mai bine puţin şi bine”, povesteşte alpinistul.

Timişoreanul Horia Colibăşanu, medic stomatolog la bază, duce de 16 ani steagul României pe cele mai înalte culmi. Ultima dintre ele a măsurat nu mai puţin de 8516 metri.

„După o ascensiune fără oxigen mai uiţi lucruri. Este una din problemele mersului fără oxigen. Să mergi fără oxigen înseamnă să faci parte din elita mondială a alpiniştilor. De obicei mersul cu butelii cu oxigen înseamnă să ai şi un şerpaş care să-ţi care şi de fapt devine un cu totul altfel de sport. Eşti cumva asistat, pe jumătate cosmonaut, pe jumătate scafandru”, precizează Horia.

A avut de trecut peste fisuri de gheaţă adânci şi late de zeci de metri. Ca punţi de legătură aveau doar nişte scări din aluminiu legate cu sfoară.

„Am ajuns în ultima tabără şi cortul în care ar fi trebuit să stăm era ocupat de corpul unui alpinist chinez care murise cu câteva zile înainte, aşa că am rămas fără cort şi a trebuit să ne mutăm în cortul unor colegi spanioli”, povesteşte alpinistul.

Ceea ce urmat le-a arătat din nou cât de periculos se trăieşte la mii de metri altitudine.

După 8.000 de metri, corpul uman, care nu se mai poate adapta temperaturii şi presiunii atmosferice, e dirijat doar de voinţa alpiniştilor de a ajunge în vârf, spune Horia Colibăşanu.

În aceste condiţii, e cu atât mai greu când mor colegii din echipă: „Pur şi simplu i s-a rupt coarda, s-a agăţat într-o muchie de stâncă şi s-a rupt şi s-a prăbuşit 300 de metri. A fost foarte greu să mai plecăm spre vârf. Ne-a luat două zile să ne revenim şi să ne gândim dacă chiar merită sau nu”.

În vârful Lhotse a stat numai trei minute pentru că vremea se încălzea si căderile de pietre îi puneau viaţa în pericol.

Acum, că este acasa, face planuri pentru următoarea expeditie. Vrea să fie primul român care ajunge pe Everest fără oxigen şi fără şerpaşi. Dar are nevoie de zeci de mii de euro pe care spera să-i obţină de la Ministerul Tineretului şi Sportului.

„Vom reuşi să acoperim o parte mai mare din buget ca până acum. Pentru Lhotse ei s-au încadrat într-un buget mult mai mic, pentru Everest este nevoie însă de mult mai mulţi bani”, declară Nicolae Bănicioiu, ministrul Tineretului şi Sportului.

Horia a cucerit 11 culmi până acum. Pe altele le-a abandonat ca să îşi salveze colegii de la moarte. A fost şi răsplatit pentru asta, cu o medalie de aur, din partea guvernului spaniol, şi cu o nominalizare la premiul Prinţul de Asturia.