În prima săptămână, filmul va rula în 35 de cinematografe din peste 20 de orașe: București, Cluj, Arad, Timișoara, Constanța, Craiova, Oradea, Bacău, Brașov, Brăila, Ploiești, Pitești, Târgu Mureș, Târgu-Jiu, Tulcea, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Călărași, Slobozia, Slatina, Vaslui și Bistrița.
Premiera de gală a filmului va avea loc pe 4 martie, de la ora 19.30, la Teatrul Național din București. Pe covorul roșu sunt așteptați actorii și membrii echipei „Poziția copilului”, personalități din media, cultură, politică și societatea civilă, susținători ai filmului în campania „Susține România la Berlinală” – Ivan Patzaichin, Cristian Țopescu, Laura Badea, Alina Dumitru.
Citiți și:
„Ursul de Aur”, în România. Netzer: A fost copleșitor. Președintele juriului mi-a strâns mâna două minute
„Poziția copilului”, marele premiu la Berlin - „Ursul de Aur”. Luminița Gheorghiu: Mă bucur pentru filmul românesc
INTERVIU „CA-N FILME”. Călin Netzer: Finantarea „Poziţiei copilului” a fost destul de greu de obținut
Interviu cu un cineast – Luminița Gheorghiu
CORESPONDENȚĂ BERLIN. „Poziția copilului” a avut premiera la Berlinală
O proiecție specială, deschisă publicului, va fi organizată și la Cinema City din AFI Cotroceni miercuri, 6 martie, de la ora 20.00. Spectatorii vor avea ocazia să-i cunoască la începutul proiecției pe protagoniștii filmului distins cu unul dintre cele mai importante premii din cinematografie: regizorul Călin Peter Netzer, producătoarea Ada Solomon, actorii Bogdan Dumitrache, Luminița Gheorghiu, Adrian Titieni, Ilinca Goia, Natașa Raab, Florin Zamfirescu.
Și spectatorii din alte orașe vor avea ocazia să-i întâlnească pe actorii și membrii echipei filmului În weekend-ul de lansare, aceștia se vor întâlni cu publicul din Ploiești, Cluj, Brașov, Târgu-Mureș, Constanța și Craiova și vor răspunde întrebărilor, la finalul proiecțiilor.