România, participare record la Festivalul Internațional de Film de la Berlin

Data actualizării: Data publicării:
ursul de aur foto wikipedia

Numeroase producţii româneşti au fost selectate în aproape toate secţiunile importante ale celei de a 68-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, regizorul Călin Peter Netzer fiind ales membru al juriului care va desemna câştigătorul premiului pentru cel mai bun film de debut.

România participă în Competiţie, secţiunea principală a festivalului, cu lungmetrajul „Nu mă atinge-mă”/ „Touch me not”, filmul de debut al regizoarei Adina Pintilie, precizează ICR Berlin, într-un comunicat transmis marţi Agerpres. „Filmat pe o perioadă de 10 săptămâni, între anii 2015 şi 2017, cu o distribuţie mixtă de actori profesionişti (Tomas Lemarquis, Laura Benson) şi persoane reale, „Nu mă atinge-mă” este o explorare personală care pune sub semnul întrebării ideile preconcepute pe care le avem despre intimitate, ca aspect fundamental al existenţei umane", informează sursa citată.

În cadrul acestei secţiuni vor fi proiectate 24 de filme, dintre care 19 vor concura pentru Ursul de Aur şi Urşii de Argint, celelalte 5 rulând în afara competiţiei.

Un alt debut în lungmetraj, filmul „Lemonade”/ „Luna de miere„, în regia Ioanei Uricaru, a fost selectat în secţiunea Panorama.

Potrivit ICR, filmul spune povestea Marei, o mamă celibatară în vârstă de 30 de ani, aflată în Statele Unite pentru o slujbă temporară ca asistent medical, care se căsătoreşte cu americanul Daniel. Când începe demersurile pentru a obţine permisul de şedere, Mara îşi dă seama că America reală nu seamănă cu cea din visurile ei. În rolul principal a fost distribuită Mălina Manovici. Din distribuţie mai fac parte Steve Bacic, Dylan Scott Smith, Milan Hurduc şi Ruxandra Maniu.

În secţiunea Panorama au fost selectate în total 47 de filme din 40 de ţări, între care Marea Britanie, Franţa, India, Spania, Elveţia, Brazilia şi Italia.

Documentarul regizorului Corneliu Porumboiu, „Fotbal infinit”/ „Infinite Football”, a fost selectat între cele 44 de filme din cadrul secţiunii Forum, în timp ce la secţiunea Generation Kplus, din care fac parte filme de lung şi scurtmetraj dedicate copiilor şi tinerilor, au fost selectate două producţii româneşti: „De Natura” (r. Lucile Hadzihalilovic) şi „Trois reves de jeneusse” (r. Valerie Mrejen şi Bertrand Schefer).

Totodată, actriţele Cosmina Stratan şi Dana Marineci participă la secţiunea Generation 14plus cu lungmetrajul regizoarei Nanouk Leopold, „Cobain”. Pelicula este o coproducţie Olanda-Belgia-Germania. În cadrul aceleiaşi secţiuni va fi prezentat încă un lungmetraj - „Fortuna” (r. Germinal Roaux), coproducţie Elveţia-Belgia, din a cărui distribuţie fac parte alte două actriţe românce: Alexandra Suciu şi Graţiela Bădescu.

De asemenea, regizorul Călin Peter Netzer va fi anul acesta membru al juriului care va desemna câştigătorul premiului pentru cel mai bun film de debut - GWFF Best First Feature Award.

La Berlinale Talents candidează anual circa 4.000 de tineri din întreaga lume, din care sunt selecţionaţi 300 de participanţi. Anul acesta au fost selectaţi în cadrul acestei secţiuni din partea României Alina Grigore (scenarist, regizor, actriţă), Ioan Antoci (scenarist, regizor), Flavia Dima (critic de film, jurnalist) şi Mihaela Popescu (regizor, editor).

Mihaela Popescu participă concomitent, cu pelicula "În pronunţare"/ "Yet to rule", şi la Woche der Kritik Berlin/ Săptămâna Criticii la Berlin - eveniment organizat de Asociaţia Criticilor de Film din Germania, în paralel cu Festivalul Internaţional de Film de la Berlin.

Tot în cadrul Berlinalei, care se va desfăşura în perioada 15 - 25 februarie, ICR Berlin susţine standul românesc de la European Film Market, precum şi apariţia catalogului Romanian Films.

Standul românesc este organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei cu scopul de a introduce producţiile româneşti pe piaţa internaţională, de a crea legături pentru coproducţii internaţionale şi de a prezenta România ca platou de filmare pentru societăţile de producţie internaţionale. În cadrul European Film Market (EFM) vor fi prezentate următoarele producţii româneşti: „Nu mă atinge-mă” (r. Adina Pintilie), „Octav” (r. Serge Celibidachi), „Vara s-a sfârşit” (r. Radu Potcoavă), „Secretul fericirii” (r. Vlad Zamfirescu), „Stela” (r. Stanca Radu), „Dansul Soarelui” (r. Corneliu Gheorghiţă) şi „Fotbal infinit” (r. Corneliu Porumboiu).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Legătura personală a lui Trump cu frații Tate. Cum l-a introdus Barron pe tatăl său în „manosferă” în care...
Digi FM
“Profetul burselor”, avertisment serios: “Milioane de oameni își vor pierde locurile de muncă și casele”
Pro FM
Lady Gaga, pe tocuri imposibile la un eveniment în New York, alături de logodnicul ei. Ei nu au făcut rabat...
Film Now
Sebastian Stan, alături de frumoasa lui iubită, actrița Annabelle Wallis, pe covorul roșu la premiile BAFTA...
Adevarul
Crima care i-a șocat pe contemporani: Primar măcelărit ore în șir și lăsat să putrezească pe uliță
Newsweek
Ultima șansă pentru creșterea pensiilor. CCR decide marți soarta a sute de mii de pensionari
Digi FM
O femeie din București a transformat trotuarul în pârtie de schi. Imaginile au devenit virale
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Un bărbat din Mehedinți a rămas blocat în casă de propriul câine. A sunat la 112 de teamă că va fi atacat de...
Film Now
BAFTA 2025. Ce nu s-a văzut la TV. Gafele și cele mai controversate momente. Zoe Saldana a înjurat pe scenă
UTV
Reacția lui CRBL după ce s-a spus că relația lui cu Olga Guțanu e pe butuci din cauza geloziei: „Hai măi...