Din 5 septembrie începe o toamnă creativă, cu interviuri în exclusivitate, prezentatori noi şi ore noi de difuzare ale emisiunilor Digi24

Data publicării:
vali parasuta-1
vali parasuta-1
vali parasuta-1

„Jurnalul pentru copii” se întoarce la o noua oră: 09.30 în loc de 8.30, în fiecare sâmbată şi duminică! Din 5 septembrie, Miruna şi Maria le dau întâlnire telespectatorilor în singura emisiune dedicată întregii familii.

Cai putere turaţi la maximum, cascadorii în premieră în România şi un nou prezentator. Aşa îşi începe emisiunea „La volan”, difuzată în fiecare sâmbătă, de la 10.30, noul sezon. Jurnalistul Bogdan Mirică va fi, din 5 septembrie, gazda pasionaţilor de maşini. La ,,Bonton” Bucureştiul renaşte în această toamnă într-o serie de reportaje despre cele mai impresionante şi mai reuşite restaurări din Bucureşti. Vom intra în culisele restaurării unor clădiri precum Grand Hotel de Boulevard, o emblemă a Bucureştiului de odinioară, Palatul Chrissoveloni sau Hotelul Continental.

Aromele şi reţetele savuroase îşi fac şi ele loc în grila de toamnă a Digi24. Marius Tudosiei şi a lui Sănătate în bucate” revin din 5 septembrie, de la 12.30, cu un invitat de seamă: Chef Joseph Hadad.

Sâmbătă, de la 14.30, la “Digicult”, vă facem cunostinţă cu românul care stă pe o comoară de aur. Echipa emisiunii l-a descoperit pe ploieşteanul care a transformat pasiunea pentru INCUNABULE într-o bibliotecă de o valoare inestimabilă. Are acasă mii de exemplare de cărţi vechi şi rare şi a salvat din mâinile comuniştilor alte mii de exemplare de cărţi preţioase. În România, oficial, există aproximativ 1348 de exemplare de cărţi rare, vechi de peste 500 de ani, care pentru colecţionarii din întreaga lume constituie o adevărată comoară, cu o valoare estimată la 164 de milioane de euro.

Prima ediţie din noul sezon de “Tinereţe fără bătrâneţe”, emisiune prezentată de Izabela Pănescu, este dedicată unui fenomen care ne priveşte direct, consumerismului. Analizăm, duminică, de la 13.30, alături de invitaţii noştri, ce s-a întâmplat cu obiceiurile noastre alimentare în ultimii 25 de ani.

Lumea tech devine mai inteligibilă pentru fiecare dintre noi. Flavia Negoescu ne-o traduce pe înţelesul tuturor în noua rubrică “Dicţionar tech”, din emisiunea “2.0”, de duminică, de la 11.30. Din lumea tehnologiei face o călătorie în fascinata lume a diplomaţiei. Sâmbătă, de la 22.30, la “Paşaport diplomatic”, avem un invitat special, pe preşedintele Georgiei, Ghiorghi Margvelaşvili, care vorbeşte, în exclusivitate la Digi24, despre acceptarea ţării sale în NATO şi UE.

Toamna aceasta este, de altfel, vremea marilor exclusivităţi la Digi24. Michel Hazanavicius, regizorul filmului “Artistul”, recompensat cu 5 premii Oscar, a vorbit cu echipa emisiunii “Ca-n filme” despre planurile sale de viitor. Interviul poate fi urmărit duminică, de la 16.30.

În această toamnă trăieşte noul sezon al emisinilor de la Digi24 în fiecare sâmbătă şi duminică. Mai multe informaţii despre emisiunile Digi24 pot fi accesate pe www.digi24.ro.emisiuni.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri