DIGIMATINAL | British Shorthair, cea mai populară pisică

Data publicării:
vlcsnap-2016-03-14-08h48m18s602

Aspectul bine proporționat, musculatura și formele rotunjite ale acestor feline ne duc cu gândul la niște ursuleți de plus sau la niște culturiști patrupezi. În ciuda aspectului masiv, pisica din rasă British Shorthair se cațără cu ușurință în locuri greu accesibile. Dă dovadă de o agilitate deosebită atunci când este cazul. Nu este agresivă, miaună foarte rar, este calmă și răbdătoare, fiind un bun companion pentru copii. Toaletarea nu este complicată, necesită o periere minimă, iar tăierea unghiilor și curățarea urechilor se fac o dată la două săptămâni.

"Sunt mai pofticioase decât alte rase și din acest motiv trebuie avut totuși grijă. Ele, într-adevăr trebuie să fie robuste dar nu e bine să fie grase. Greutatea în exces le poate cauza diferite boli similare cu cele ale oamenilor, boli de inimă, diabet deci e bine să avem grijă la o alimentație ponderată", spune Adrian Dragotă, crescător de pisici din rasa British Shorthair. 

Culoarea tipică a pisicilor British Shorthair este albastru, dar sunt permise toate varietățile de culori din lumea pisicească. Recunoscută de toate asociațiile feline din lume, British Shorthair este o pisică de obicei sănătoasă și longevivă, care poate trăi chiar și 20 de ani dacă este îngrijită și hrănită corect.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri