DIGICULT. Amintirile scriitorilor despre Crăciunul copilăriei lor

Casa din Alba care întoarce toate privirile: e decorată de Crăciun cu mii de beculețe

Ce l-a convins pe Crin Antonescu să candideze la președinție

Zaharova acuză autoritățile de la Chișinău că vor să integreze R. Moldova în România, ca să ajungă în NATO

Protest masiv în fața Curții de Apel București. Sute de susținători ai lui Călin Georgescu protestează împotriva anulării alegerilor

Grenadă descoperită de noul proprietar al unui apartament din Arad. Zeci de persoane au fost evacuate din 15 locuințe

Nicușor Dan, despre prezidențiale: „Ar fi absurd ca alegerile să fie anulate din cauza lui Călin Georgescu şi el să candideze din nou”

Anul nou vine cu amenzi mai mari

Un avion Air Canada a luat foc după aterizarea pe aeroportul din Halifax

Cauza posibilă a accidenului aviatic din Coreea de Sud

Amintirile despre Crăciunul petrecut în anii copilăriei înseamnă pentru Ana Blandiana nu doar o întoarcere nostalgică spre trecut dar, mai ales, un motiv de întristare. Avea doar 6 ani când tatăl ei, preotul Gheorghe Coman, a fost arestat şi întemniţat în închisorile comuniste. Din satul Blandiana de pe malul Crişului, locul de naştere al mamei sale, până la Timişoara, acolo unde îşi petrecea vacanţele alături de sora ei şi bunici, amintirile despre sărbătoarea Crăciunului sunt întotdeauna legate de imaginea tatălui. „Educaţia mea, în măsura în care mi-a făcut-o tata, spun în măsura-n care pentru că el a lipsit mult timp din copilăria mea, n-a fost o educaţie în care el cobora la mintea mea ci mă ridica pe mine la mintea lui. Ei bine, de data asta, a fost o teribilă gafă pentru că eu probabil am spus ceva de Moş Crăciun şi tata a spus nu trebuie să te mai prefaci ca să-mi faci plăcerea pentru că eu ştiu că eşti o fată deşteaptă şi nu mai crezi în Moş Crăciun, la care eu am încremenit, eu credeam, şi am început să plâng...şi tata s-a speriat îngrozitor de reacţia mea şi şi-a dat seama ce gafă făcuse”, povestește Ana Blandiana.

Cât despre atmosfera ideală a serilor de iarnă, aşa cum o percepea copilul de altădată… „Sigur, imaginea ideală era să fim toţi acasă de sărbători, e adevărat însă că tata, fiind preot, de sărbători el era foarte mult la biserică. Deci nu-mi amintesc să fi stat foarte mult împreună cu toţii de sărbători”.

Crescut într-un spațiu în care se punea accent pe valorile spirituale, Ioan Groșan privește înapoi cu... mândrie, dar și cu regretul de a vedea cum tradițiile dispar în uitare. În vremea copilăriei sale, când comunismul încerca să saboteze credința, românii puneau mai mult preț pe suflet, decât pe pungă. Sărbătorile Maramureșului de odinioară îi stârnesc nostalgii scriitorului: „Erau grandioase! Erau chiar mai frumoase decât acum. De exemplu, Crăciunul. Azi rar vezi familii - chiar în satul de unde sunt - colindând toată noaptea, de la o casă la alta. Stau la televizor. Crăciunul, atunci, era și o formă de împotrivire la ideologia atee a regimului. Se colinda în neștire, toată noaptea: verișori la unchi, unchi la nepoți, răsuna tot satul. Acum nu mai răsună așa. Și oamenii parcă credeau mai mult în divinitate decât azi. Azi sigur că sunt aceste cozi la moaște, dar, nu știu, e ceva fals aici. Atunci lumea se îndrepta altfel spre Dumnezeu, Dumnezeu era un dușman al regimului!”.

Pentru scriitoarea Gabriela Adameşteanu, amintirile despre Crăciun vin odată cu primele poveşti din copilărie, o copilărie deloc uşoară, trăită în perioada României staliniste. Părinții erau de condiție modestă, însă au avut întotdeauna grijă să-i ofere o educaţie aleasă şi au învăţat-o să preţuiască, aşa cum se cuvine, familia.

Şi, chiar dacă erau vremuri grele, iar posibilităţile materiale ale părinţilor nu erau pe măsura aşteptărilor unui copil, Crăciunul se petrecea întotdeauna, alături de cei dragi şi, uneori, cu daruri sub brad: „Era o noapte de Crăciun. Şi Tanti Geta şi cu unchiul Ionel au venit de la Bucureşti şi ne-au adus jucării. Şi mie mi-au adus, ceea ce era rarisim pe vremea aia, dar totuşi mai existau, trebuie să fi fost probabil prin 48, 47, deci eram mici şi ştiu că mie mi-au adus o păpuşă care închidea ochii şi-i deschidea, ceea ce acum este super banal. Dacă o ridicai în picioare, ţinea ochii deschişi. Mai mi-au adus tot un lucru minunat, un dormitor de păpuşi..nu ştiu ce i-au adus şi fratelui meu, dar problema este că fratele meu s-a îmbolnăvit în iarna aceea şi tata, care era foarte superstiţios, nu ne-a mai făcut niciodată brad, poate n-a făcut şi fiindcă nu aveau bani, dar nu am mai avut niciodată brad până nu m-am măritat, pentru că a asociat iarna aceea cu boala fratelui meu”.

Chiar dacă vremurile în care şi-au petrecut copilăria nu au fost dintre cele mai fericite, scriitorii Ana Blandiana, Ioan Groşan şi Gabriela Adameşteanu au păstrat mereu în suflete imaginea idilică a serilor de iarnă. Copii fiind, n-au găsit sub brad cadouri scumpe, nici jucării sofisticate. Important era ca sărbătoarea Crăciunului să fie petrecută alături de familie. Restul... sunt doar amintiri.