Galerie Foto Diagnosticată cu sindromul persoanei rigide, Celine Dion a avut o apariție surpriză la Grammy 2024
Cântăreaţa canadiană Celine Dion a avut prima apariţie publică din ultimele trei luni, duminică seară, când a urcat pe scena ceremoniei de decernare a Premiilor Grammy 2024 pentru a înmâna premiul "Albumul anului".
Veterana muzicii pop Celine Dion, în vârstă de 55 de ani, a fost diagnosticată cu sindromul persoanei rigide, o patologie neurologică rară ce îi afectează muşchii, motiv pentru care s-a îndepărtat de lumina reflectoarelor. Ea a revenit, însă, duminică, urcând pe scena galei Grammy Awards de la Crypto.com Arena din Los Angeles pentru a prezenta premiul "Albumul anului".
La urcarea pe scenă, alături de fiul ei Rene-Charles Angelil, în vârstă de 23 de ani, Celine a fost ovaţionată în picioare. Ea a mulţumit publicului pentru primirea călduroasă, spunând: "Şi eu vă iubesc. Sunteţi frumoşi. Când spun că sunt fericită să mă aflu aici, chiar vorbesc din suflet".
"Cei care au fost îndeajuns de binecuvântaţi pentru a se afla aici, la Premiile Grammy, nu trebuie să ia niciodată de bună dragostea şi bucuria extraordinare pe care muzica le aduce în vieţile noastre şi ale oamenilor din întreaga lume", le-a transmis cântăreaţa celor prezenţi.
"Iar acum îmi face o mare bucurie să prezint un premiu Grammy care mi-a fost înmânat de două legende, Diana Ross şi Sting, în urmă cu 27 de ani", a spus Celion Dion înainte de anunţarea câştigătoarei, Taylor Swift.
Cântăreaţa americană Taylor Swift a câştigat premiul Grammy pentru cel mai bun album al anului, graţie materialului său discografic intitulat "Midnights". Ea a intrat astfel în istoria galei Grammy Awards, întrucât a devenit prima persoană din lume care a câştigat de patru ori premiul pentru albumul anului, considerat cel mai important trofeu atribuit la această ceremonie.
Celine Dion, cunoscută îndeosebi pentru hitul "My Heart Will Go On" va oferi detalii despre lupta sa cu boala de care suferă şi va încerca astfel să crească gradul de conştientizare asupra acestei afecţiuni într-un film documentar intitulat "I Am: Celine Dion".
"Aceşti ultimi ani au reprezentat o provocare pentru mine, călătoria de la descoperirea bolii mele până la învăţarea modului în care pot să trăiesc cu ea şi să o gestionez, dar (şi dorinţa de) a nu o lăsa să mă definească. Pe măsură ce drumul către reluarea carierei mele artistice continuă, mi-am dat seama cât de dor mi-a fost de ea, să-mi pot vedea fanii. În această absenţă am decis că vreau să documentez această parte a vieţii mele, să încerc să cresc nivelul de conştientizare asupra acestei afecţiuni puţin cunoscute, pentru a-i ajuta pe alţii cu acelaşi diagnostic", a declarat Celine Dion despre acest proiect.
Documentarul intim - care va fi disponibil pe Prime Video în peste 240 de ţări şi teritorii din întreaga lume - le va oferi fanilor ocazia de a arunca o privire în culisele vieţii artistei Celine Dion, în timpul bătăliei sale cu această boală.
Editor : D.C.
- Etichete:
- premiile grammy
- celine dion
- grammy 2024
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News