Puţini dintre cei 150 de concurenţi ştiau ce-i aşteaptă în pădure. Traseul accidentat de cinci kilometri şi jumătate le-a dat dureri de cap concurenţilor. Doamnele înscrise în competiţie au avut de făcut patru ture, iar domnii câte şase. Nu toată lumea a reuşit.
Concursul „se adresează tuturor pasionaţilor de mountain bike, iar caracteristica lui este că pot veni şi oameni care nu au aşa mult antrenament, nu au prea mare experienţă, dar trebuie să facă totuţi câteva ture prin pădure”, spune Iordana Leahu, organizatoarea competiției.
Taxa de participare la concurs a fost de 30 de lei, iar singura condiţie impusă de organizatori a fost ca participanţii să-şi aducă biciclete şi căşti de protecţie.