Copiii britanici consumă anual greutatea lor în zahăr

Data publicării:
zahar aplicatie

Responsabilii britanici din domeniul sănătăţii spun că, potrivit ultimelor date, copiii între patru şi 10 ani consumă de peste trei ori mai mult zahăr decât limita admisă. În medie, 22 de kilograme pe an. Cifrele sunt extrem de îngrijorătoare pentru o ţară în care o cincime dintre copiii mici şi o treime dintre preadolescenţi sunt supraponderali. În total peste un milion. Copiii au fost evaluaţi anul trecut, iar acolo unde au fost probleme, părinţii au fost anunţaţi în scris.

Părinţii sunt nelămuriţi în privinţa motivului acestor scrisori. Dacă primesc o scrisoare care spune "Copilul dumneavoastră este supraponderal", părinţii, pe bună dreptate, se simt destul de întristaţi”, spune Shirley Cramer, directorul executiv al Societății Regale de Sănătate Publică.

Mulţi părinţi nu ştiu unde au greşit.

„Am simţit că nu sunt un părinte bun. Nu suficient de responsabil pentru că am greşit cu hrana necesară creşterii lui”, spune Paul Hurry, tatăl unui copil supraponderal.

Părinţii sunt sfătuiţi să folosească o aplicaţie gratuită pentru telefoanele mobile (Android), ce permite aflarea cantităţii de zahăr din alimente sau băuturi. Aplicaţia funcţionează prin scanarea codului de bare. Oficialii britanici speră că astfel lupta cu obezitatea, cariile şi diabetul va fi eficientă, iar familiile vor alege alternative sănătoase pentru copiii lor.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri