Cel mai înalt om din lume s-a căsătorit. Sultan Kosen, 2,51 m, s-a însurat cu o femeie de 1,75 m
Data publicării:
Cel mai înalt om din lume şi-a găsit jumătatea. Nunta a avut loc în Turcia, iar mirele, vizibil emoţionat, a spus că trăieşte o zi la care abia avea curaj să se gândească.
Sultan Kosen a fost în culmea fericirii. La 31 de ani, el s-a însurat în oraşul său natal cu femeia pe care o iubeşte şi nu îi pasă câtuşi de puţin că aceasta este mult mai scundă decât el. Deşi obişnuit să fie în atenţia presei şi a oamenilor de pretutindeni, turcul de peste 2,5 metri nu şi-a putut ascunde emoţiile. „Mi-am găsit iubirea vieţii mele, soţia vieţii mele. Sunt foarte fericit în seara asta, nunta mea a prins contur. Sunt atât de emoţionat, încât nu pot explica în cuvinte ce simt. Sunt cel mai fericit om de pe Pământ”, a spus Sultan.
Pentru a-l îmbrăca pe cel mai înalt om din lume a fost depus un efort considerabil: şase metri de material au fost folosiţi pentru fabricarea costumului de mire.
Sultan Kosen suferă de gigantism, dar datorită unei intervenţii a medicilor din Statele Unite, el nu va mai creşte în înălţime.